
David Popovici spulberă record după record! Înotătorul nostru a anunțat vineri că este primul sportiv din istorie care a reușit să coboare sub 22 de secunde la 50 m, sub 47 de secunde la 100 m și sub 1 minut și 43 de secunde la 200 m.
O nouă performanță istorică!
Multiplul campion la înot a dezvăluit într-o postare pe rețelele de socializare că a ales să facă o pauză înainte de a participa la competiții.
David Popovici a participat în cursul acestei săptămâni la prima competiție după Olimpiada de la Paris 2024. Miercuri, sportivul s-a impus în proba de 50 m liber cu un nou record național, 21 sec 83/100, iar joi a câștigat la 200 m liber în 1 min 45 sec 07/100.
"După 8 luni de la medaliile olimpice de la Paris, am revenit în competiție. A fost nevoie de timp — pentru a respira, a mă bucura, pentru a înțelege ce am realizat și mai ales, pentru a mă reconecta cu de ce-ul din spatele acestui drum.
Performanța nu înseamnă doar antrenamente și rezultate. Înseamnă echilibru, înseamnă să știi când să accelerezi și când să te oprești. Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu și mai multă claritate, motivație și încredere.
Obiectivele s-au schimbat, dar dorința de a evolua a rămas aceeași. Mă bucur din nou de emoția competiției, de adrenalina fiecărei curse, de ritmul care îmi spune că sunt viu.
Odată cu recordul național de la 50m liber de 21 de secunde şi 83 de sutimi, am devenit primul om din istorie sub 22 de secunde la proba de 50m, sub 47 de secunde la proba de 100m și sub 1 minut şi 43 de secunde la 200m - De asta sunt tare mândru.
Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă. Drumul merge mai departe. Cu pași clari, cu mintea limpede și cu inima deschisă. Vă aștept la Otopeni să ne bucurăm împreună de spectacolul sportului, să susținem fiecare sportiv care dă totul în bazin. Energia voastră contează mai mult decât credeți!"
Foto: Facebook/Raed Krishan