Andreea Bălan a făcut noi declarații despre divorțul de George Burcea, la scurt timp după s-a aflat că actorul este, din nou, singur. Artista a recunoscut că relația cu fostul soț nu a fost singurul eșec sentimental care, în cele din urmă, au determinat-o să apeleze la ajutorul terapiei.
Gallery
În urmă cu doar câteva zile, Viviana Sposub a anunțat că relația cu George Burcea a ajuns la final. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate în urmă cu mai bine de șase luni, dar abia acum au simțit că este momentul să împărtășească vestea cu cei care au fost alături de ei până acum.
La scurt timp după aceea, Andreea Bălan a acordat un interviu, recunoscând că relația dificilă pe care a avut-o cu tatăl ei a influențat alegerea partenerilor de viață. Artista a recunoscut că relația cu Victor Cornea este singura relație sănătoasă în care a fost implicată vreodată, iar acest lucru a fost posibil abia după ce a apelat la ajutorul terapiei.
„Am zis că trebuie să mă conectez cu mine și să văd de ce repet aceleași greșeli, de ce nu atrag oameni potriviți, de ce erau similitudini între acești bărbați, unul, doi, trei, cu tatăl meu. Înseamnă că eu retrăiesc ceva.
Am fost nu doar la unu, ci la doi terapeuți. Abia după divorț, când am înțeles ce trebuie să fac, m-am vindecat. Și abia atunci am reușit să atrag persoana potrivită”, a declarat Andreea Bălan, conform Cancan.
În urmă cu ceva timp, Andreea Bălan și-a deschis sufletul și a vorbit despre comportamentul violent al tatălui său. Artista a mărturisit că Săndel Bălan o bătea dacă refuza să urce pe scenă și, pe lângă faptul că ar fi avut un comportament dur, îi cheltuise și toți banii pe care îi câștigase până la vârsta de 18 ani.
În momentul în care a aflat adevărul, aceasta a decis să fugă de acasă și s-a mutat în București, de unde a luat-o de la zero, pe cont propriu.
Cu toate acestea, Săndel Bălan s-a apărat și el, precizând că niciodată nu a lovit-o, singurul lucru pe care l-a făcut fiind să o smucească de mână.
„Cum să mă acuze că o băteam, că o călcam în picioare? Avea 48 de kilograme cu tot cu haine, ce să baţi la ea? Eu sunt inginer, cu zece brevete de invenţii, sunt un om educat, nu un barbar.
Normal că o certam la repetiţii sau când nu era atentă şi o mai smuceam de mână, dar, de aici şi până a spune că o făceam proastă sau că o loveam, e cale lungă”, a mai spus acesta, conform sursei menționate anterior.
Sursa foto: Instagram