Igor Cuciuc și soția lui nu au trecut peste moartea fiicei lor, care a avut loc la jumătatea lunii noiembrie. De atunci, artistul își strigă durerea în mediul online și, de curând, a postat o filmare care i-a emoționat până la lacrimi pe fanii acestuia.
Gallery
Igor Cuciuc și soția lui încearcă să treacă peste moartea fiicei lor. De curând, aceștia au ajuns în Israel, la Sfântul Mormânt, unde se roagă pentru liniștea Andreei Cuciuc și cer să fie întăriți, pentru a-și reveni după tragicul eveniment.
Zilele trecute, Igor Cuciuc a postat, pe contul său de Facebook, o filmare emoționantă. Cu ajutorul Inteligenței Artificiale, acesta a transformat o fotografie într-o filmare, în care Andreea îi îmbrățișează pe Igor Cuciuc și pe soția lui.
Cei care îl urmăresc pe artist pe rețelele de socializare au fost emoționați de videoclipul pe care acesta l-a postat și au fost alături de el, încurajându-l.
„O îmbrățișare cu Andreea Cuciuc! O îmbrățișare cât o viață. Trei inimi, un singur suflet: mama, tata și Andreea pe care vrem să o revedem și să o cuprindem!”, a fost mesajul postat de artist, în dreptul filmării emoționante.
În urmă cu ceva timp, Igor Cuciuc a vorbit despre o întâmplare de care a avut parte. În timp ce se afla în avion, acesta susține că a văzut chipul Maicii Domnului și este convins că semnele divine pe care le primește vin ca o confirmare a ajutorului pe care îl cere, pentru a putea trece peste moartea fiicei sale.
Mai mult decât atât, odată ce a ajuns în Israel, Igor Cuciuc a mărturisit că simte prezența fiicei sale și știe că aceasta este alături de el și de soția lui mereu.
Sursa foto: Instagram