Igor Cuciuc nu își găsește liniștea, la doi ani de la moartea fiicei sale, Andreea. Artistul din Republica Moldova a încercat de trei ori să își dezgroape fata, pentru a afla adevărul despre decesul ei, însă eforturile sale au fost în zadar: toate cererile i-au fost refuzate.
Gallery
Durere fără margini în familia Cuciuc. Fiica lor, Andreea, s-a stins din viață în anul 2024, iar de atunci viața artistului și a soției sale a fost umbrită de o tristețe profundă.
Artistul încearcă din răsputeri să afle adevărul despre moartea copilului său, iar de curând a dezvăluit că a încercat de trei ori să o dezgroape. A făcut, în mod legal, solicitări de deshumare a trupului neînsuflețit al Andreei Cuciuc, însă toate i-au fost respinse.
„Menționăm că solicitarea de a o exhuma pe fiica noastră, Andreea, a fost refuzată de trei ori, fapt care ne provoacă o durere profundă și ne împiedică să aflăm adevărul despre circumstanțele în care și-a pierdut viața copilul nostru”, a declarat Igor Cuciuc, pe TikTok.
Artistul din Republica Moldova este convins că moartea fiicei sale a fost mușamalizată, motiv pentru care luptă cu toate forțele pentru a afla cine a fost responsabil de această tragedie.
„Ne doare sufletul că nu putem face dreptate și să-l pedepsim pe cel care i-a luat viața fiicei noastre, precum și pe cei implicați, care au mușamalizat cazul cu forța sau cu bani.
Vrem dreptate pentru Andreea!
Doamne, ajută-ne să facem dreptate copilului nostru, iar cel vinovat să plătească pentru această crimă!”, a declarat Igor Cuciuc.
Foto: Instagram, Facebook