Formează unul dintre cele mai solide cupluri din Italia. Ea este una dintre cele mai interesante italience la TV, iar el este fost fotbalist, cu peste 400 de meciuri în Serie A, îmbrăcând tricoul celor de la Juventus, AC Milan sau Lazio.
Gallery
An de an, au arătat că, prin angajament, iubire și devotament, este posibil să depășești stereotipurile și să construiești o familie unită și plină de afecțiune. Surprinzător, cei doi nu s-au căsătorit până acum: „Va veni și acest pas, chiar dacă un copil înseamnă deja pentru totdeauna”.
Federica Nargi (34 de ani) și fostul atacant Alessandro Matri (40) sunt considerați unul dintre cele mai stabile și sudate cupluri din showbizul italian.
Federica a recunoscut în 2024, în fața Dilettei Leotta, la podcastul Mamma Dilettante, că cei doi dorm în camere separate. Cei doi au împreună două fiice, Sofia (8 ani) și Beatrice (5 ani).
„Acum, eu și Alessandro dormim în camere separate noaptea. Unul dintre noi le duce pe fete la somn în dormitorul lor, pentru că cele două dorm împreună, dar trebuie să fim și noi acolo în timp ce închid ochii. Apoi, la un moment da, unul dintre cei doi ajunge în camera noastră, de obicei cea mai mare, în jurul miezului nopții, 1 dimineața, 2 dimineața. Deci unul merge în cealaltă cameră și de aceea nu dormim niciodată împreună toată noaptea. Dormim în camere separate”, a explicat Federica Nargi.
Citește și:
Sursă foto: Instagram