• PRO TV
  • Vaticanul interzice fotografiile cu sicriul Papei Francisc, dupa imagini controversate postate online

Vaticanul interzice fotografiile cu sicriul Papei Francisc, dupa imagini controversate postate online

Vaticanul interzice fotografiile cu sicriul Papei Francisc, dupa imagini controversate postate online

Vaticanul a decis să interzică realizarea de fotografii cu Papa Francisc în sicriu, după ce mai mulți vizitatori au postat imagini controversate pe rețelele sociale, relatează The Independent.

Gallery

Numeroase persoane care au venit să-și ia rămas-bun de la Suveranul Pontif au fost indignate să vadă vizitatori făcându-și selfie-uri lângă sicriul deschis.

Janine Venables, o turistă din Țara Galilor, a povestit pentru MailOnline: „Mi s-a părut ciudat că, deși în Capela Sixtină fotografiatul este strict interzis, aici oamenii scoteau telefoanele și își făceau selfie-uri lângă sicriu.” Femeia, în vârstă de 53 de ani, a adăugat: „Mi s-a părut lipsit de respect și sunt surprinsă că nu a intervenit nimeni.”

Fotografiile publicate online au stârnit reacții negative, iar în urma acestor incidente, autoritățile din Basilica Sf. Petru permit acum realizarea de fotografii doar în anumite zone, departe de sicriul Papei, notează presa britanică.

Până vineri la prânz, aproximativ 150.000 de persoane trecuseră prin fața sicriului pentru a aduce un ultim omagiu Papei Francisc, potrivit unui anunț oficial al Vaticanului.

Cortegiul funerar, care va urma să transporte trupul neînsuflețit de la Bazilica Sf. Petru la Santa Maria Maggiore, va dura aproximativ 30 de minute și va urma traseul stabilit de Poliția Vaticanului, a precizat Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

De asemenea, Bruni a anunțat că ceremonia de închidere a sicriului, programată pentru această seară la ora 20:00, va fi un moment privat și nu va fi transmisă în direct la televiziune.

Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paște.

Foto: Getty 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni