• PRO TV
  • Femeia care s-a plimbat cu maşina pe plaja din Mamaia a ieșit pozitiv la DrugTest. Era însoțită de doi copii - VIDEO

Femeia care s-a plimbat cu maşina pe plaja din Mamaia a ieșit pozitiv la DrugTest. Era însoțită de doi copii - VIDEO

Femeia care s-a plimbat cu maşina pe plaja din Mamaia a ieșit pozitiv la DrugTest. Era însoțită de doi copii - VIDEO

O femeie a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia, s-a plimbat pe ţărm cu viteză, iar apoi a rămas blocată în nisip. Imaginile au fost filmare de martori și au devenit rapid virale. Potrivit IPJ Constanța aceasta a ieșit pozitiv la DrugTest.

Teribilista în vârstă de 41 de ani aflată la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare din județul Ialomița a fost surprinsă marți, 29 aprilie, conducând cu o viteză mare într-o zonă interzisă accesului auto. Potrivit seapress.ro, incidentul a avut loc pe plaja din zona Hotelului Sulina Mamaia. În mașină se aflau și doi copii.

După cursa nebună, vehiculul a rămas blocat în nisip și a fost nevoie de intervenția muncitorilor și utilajelor Administrației Naționale „Apele Române” pentru a scoate mașina de pe plajă.

Femeia a ieșit pozitiv la DrugTest

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi că pe plaja din staţiune este tractat un autoturism la volanul căruia se află o femeie.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat-o pe femeie, stabilindu-se că are 41 de ani. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest şi cu aparatul drugtest din dotare, ulterior fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. Femeia era însoţită de doi copii minori, astfel că în cauză au fost sesizaţi specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, potrivit competenţei”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că a fost testată și cu aparatul DrugTest și a ieșit pozitiv. Polițiștii au deschis o anchetă.

Captură video

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni