
După pauza binevenită din minivacanța de 1 Mai, angajații români nu vor mai avea mult de așteptat până la următoarele zile libere legale.
Luna iunie vine cu o nouă serie de zile nelucrătoare, care oferă un nou prilej de relaxare.
În iunie, românii vor avea parte de trei zile libere plătite. Prima ar fi Ziua Copilului, pe 1 iunie, însă în 2025 aceasta cade într-o zi de duminică.
Celelalte două zile nelucrătoare vor fi în perioada Rusaliilor: duminică, 8 iunie, și luni, 9 iunie – sărbători recunoscute oficial ca libere legale.
Pe lângă acestea, profesorii și elevii se vor bucura de o zi suplimentară liberă pe 5 iunie, de Ziua Învățătorului.
Anul 2025 oferă mai multe zile libere în timpul săptămânii decât anul anterior, ceea ce înseamnă mai multe ocazii pentru angajați de a-și planifica scurte vacanțe sau perioade de relaxare. În total, sunt 17 zile libere legale, dintre care 13 pică în timpul săptămânii.
Următoarele zile nelucrătoare din 2025 sunt:
1 iunie – Ziua Copilului (duminică);
8-9 iunie – Prima și a doua zi de Rusalii (duminică și luni);
15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri);
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
1 decembrie – Ziua Națională a României (luni);
25-26 decembrie – Crăciunul (joi și vineri).
Prin comparație, în 2024, doar 10 dintre zilele libere au fost în timpul săptămânii, restul fiind în weekend. Așadar, 2025 este un an mai generos din acest punct de vedere pentru angajații români.
Foto: Shutterstock