
Sorin, un băiat de 6 ani, s-a înecat într-ogroapă plină cu apă, aflată pe proprietatea unui vecin. Tragedia s-a întâmplat în seara zilei de 8 mai, în localitatea Măstăcani, judeţul Galaţi.
Groapa are 2 metri adâncime, iar în acel moment nu era nimeni prin preajmă ca să-l ajute pe copil să iasă. După ce au realizat că micuțul lipsește, părinții au dat alarma și l-au căutat împreună cu vecinii. Un bărbat l-a găsit pe cel mic și l-a scos din groapa adâncă. Medicii de la ambulanță l-au resuscitat aproximativ 45 de minute, dar, din păcate, fără succes.
Mama băiețelului a povestit, în stare de șoc, că a avut o presimțire, că s-ar fi întâmplat ceva rău. Știa că Sorin se joacă în spatele casei. Nu era pentru prima dată când băiețelul se juca în acel loc.
„Măi, cred că nu-i a bine cu copilul ăsta, așa am zis, că nu mai vine el la deal. Am strigat iar, Sorin, Sorin. Am văzut că nu răspunde, m-am dus după el tocmai în fundul bălții, la vale”, a declarat mama copilului”, Maricica Vulpe, potrivit stirileprotv.ro. În momentul tragediei, femeia era în casă cu alți doi copii mai mici, un băiat de 4 ani şi o fetiță de nici 2 ani.
„Ne-am dus și l-am căutat aicea, pe câmp. Și nu am știut că e în groapa aia, că noi nici nu ne gândeam acolo...”, a declarat Emil Tudorel, tatăl copilului.
Rudele lui Sorin se arată revoltate și spun că vecinul trebuia să astupe acea groapă de mult timp. Proprietarul terenului folosea apa din groapă ca să-și ude culturile.
„Nu-i îngrădit, nu-i nimica. Trebuia să-l acopere. Are lucernă la vale și să ude lucerna. El, ca copil, s-a dus...”, a spus îndurerată Aurelia Vulpe, bunica copilului.
Vezi și:
Citește și: