• PRO TV
  • Luna Plină în Scorpion aduce răsturnări de situație și evenimente cu încărcătură emoțională puternică! Cele patru zodii care se vor resimți intens zilele acestea

Luna Plină în Scorpion aduce răsturnări de situație și evenimente cu încărcătură emoțională puternică! Cele patru zodii care se vor resimți intens zilele acestea

Luna Plină în Scorpion aduce răsturnări de situație și evenimente cu încărcătură emoțională puternică! Cele patru zodii care se vor resimți intens zilele acestea

Luna Plină în Scorpion, din 12 mai, dinamizează axa Taur-Scorpion, o axă a valorilor și posesiunilor și invită la transformare pentru a obține siguranță și stabilitate.

Arhetipul Scorpionului este despre lucruri profunde, care nu se văd la suprafață, despre intensitate, transformare și regenerare.

Luna din Scorpion se află în opoziție cu Soarele și Uranus, planeta imprevizibilului, și nu sunt exlcuse surprize neașteptate, răsturnări de situație și evenimente cu încărcătură emoțională puternică.

Luna Plină anunță concluzii, decizii importante, finaluri și încheieri de etape, clarificări, dar și culegerea roadelor unor demersuri începute cu jumătate de an în urmă.

Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!

Ce aduce Luna Plină în Scorpion pentru fiecare zodie:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Berbec preocupări pentru situația financiară, banii la comun, relația de cuplu și încrederea reciprocă. Au loc conștientizări, concluzii, revelații și încheieri de capitole sau trecerea la un alt nivel al relației. Totodată, pot să apară tensiuni, care vor aduce eliberare și vindecare emoțională.

Taur / Ascendent în Taur

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Taur preocupări pentru relație, căsătorie sau parteneriatele din sfera profesională. Este posibil să apară tensiuni sau evenimente bruște și neașteptate, fiind necesară o abordare atentă, pentru a evita o despărțire sau ruperea unui contract. Și-n planul relațional, dar și-n cel profesional, evenimentele ce se desfășoară, îi scot din rutină pe nativi și îi forțează să evolueze.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Gemeni interes pentru zona profesională, activitățile și rutina de zi cu zi, dar și pentru sănătate. Posibil, la locul de muncă, să apară situații sau vești neașteptate, se încheie proiecte sau etape profesionale. Unii dintre nativi pot primi un răspuns favorabil la un interviu, să facă o schimbare de serviciu. Se pot reactiva și afecțiuni mai vechi, prin urmare este un moment bun să se adopte un stil de viață sănătos.

Rac/ Ascendent în Rac

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Rac preocupări pentru zona sentimentală, relațiile cu copiii, privind creativitatea și valorificărea exprimării personale. Nativii singuri pot face progrese într-o relație, iar cei care se află deja într-o relație, să treacă la următorul nivel sau să elimine ce îi ține în loc. De asemenea, pot să apară situații neprevăzute sau răsturnări de situație în raport cu cineva din anturaj, care le poate deveni apropiat, să înceapă o relație romantică.

Leu/ Ascendent în Leu

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Leu preocupări pentru sectorul casei, vieții de familie, privind spațiul de locuit, patrimoniul și relațiile cu părinții. Se pot încheia etape legate de un demers care vizează o mutare, o tranzacție imobiliară. Pot să apară și tensiuni în raport cu ceilalți membri ai familiei. De asemenea, li se oferă șansa să găsească un echilibru, să clarifice chestiuni familiale nerezolvate.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Luna Plină în Scorpion le influențează nativilor Fecioară sectorul comunicării, gândirii, ideilor, negocierilor și interacționării. Apar vești surpriză, informații, care anunță situații tensionate sau care le răscolesc principiile și credințele. Pe de altă parte, pot veni oportunități profesionale, să înceapă o activitate nouă, să aibă loc o schimbare majoră.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Luna Plină în Scorpion le activează nativilor Balanță sectorul financiar, valorile și stima de sine. Se încheie un proiect, dar se pot culege și roadele unor demersuri privind o activitate, care le poate aduce beneficii mari mari. Se poate negocia un contract, iar nativii care-și cunosc valoarea să obțină beneficii financiare însemnate.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Scorpion transformări importante. Este dinamizată axa relațiilor, unde pot să apară momente dificile și provocări, dar există potențial de a rezolva niște tensiuni prin abordarea constructivă a situației. Scorpionii sunt deschiși unei regenerări profunde.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Săgetător preocupări pentru zona subconștientului, introspecției și trecutului. Se dinamizează axa muncii și sănătății, unde nativii sunt invitați să facă curățenie și să elimine ce nu le mai folosește, să se elibereze de un proiect, care îi trage în jos, iar în planul sănătății să renunțe la obiceiuri nesănătoase. De asemenea, Săgetătorii își pot face un bilanț.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Luna Plină în Scorpion le aduce nativilor Capricorn preocupări pentru sectorul prietenilor, grupurilor pe care le frecventează, planurilor și proiectelor profesionale de viitor. Fenomenul astrologic scoate la suprafață niște dezechilibre, pe care au ocazia să le elimine din relațiile de prietenie sau un proiect la care lucrează. Evenimente surpriză sau răsturnări de situație pot avea loc și-n planul sentimental.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Luna Plină în Scorpion le activează nativilor Vărsător sfera profesională, imaginea și reputația profesională. Apar răsturnări de situație, care pot determina o schimbare de direcție, se încheie etape sau se culeg roadele unor demersuri inițiate în urmă cu jumătate de an. De asemenea, nativii sunt invitați să-și regândească prioritățile.

Pești/ Ascendent în Pești

Luna Plină în Scorpion le activează nativilor Pești sectorul creșterii personale și profesionale, cunoașterea, călătoriile, convingerile și filosofia de viață. Posibil să iasă la suprafață temeri mai vechi, dar și adevăruri pe care vor fi nevoiți să le accepte. Peștii pot să încheie etape, să schimbe o direcție profesională, se deschid căi noi de evoluție, înregistrează un succes la un examen sau intră în posesia unei calificări.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni