• PRO TV
  • A fost idolul adolescenților și făcea parte dintr-o trupă celebră a anilor ’90, iar azi muncește pe șantier. Drama unui artist care a pierdut tot

A fost idolul adolescenților și făcea parte dintr-o trupă celebră a anilor ’90, iar azi muncește pe șantier. Drama unui artist care a pierdut tot

A fost idolul adolescenților și făcea parte dintr-o trupă celebră a anilor ’90, iar azi muncește pe șantier. Drama unui artist care a pierdut tot

În anii ’90, făcea inimile fanilor să bată mai tare și domina topurile alături de trupa East 17. Cu un look rebel și o energie greu de ignorat, John Hendy era unul dintre băieții „răi” ai pop-ului britanic. Dar în spatele succesului și al hiturilor uriașe, precum „Stay Another Day”, realitatea era alta.

Gallery

​East 17 a fost una dintre cele mai mari trupe pop britanice din anii ’90, dar au avut o istorie destul de complicată, cu mai multe despărțiri și reuniuni.

Trupa s-a format în 1991, în Walthamstow (Londra), și avea 4 membri: Tony Mortimer, Brian Harvey, John Hendy, Terry Coldwell. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS

Deși păreau milionari în ochii fanilor, membrii trupei câștigau, la început, doar 125 de lire pe săptămână. În timp ce piesele lor urcau pe locul 1 și se vindeau în milioane de exemplare, conturile lor bancare nu reflectau deloc succesul.

Situația s-a complicat și mai mult după destrămarea trupei în 1997, declanșată de declarațiile controversate ale colegului Brian Harvey. În timp ce liderul Tony Mortimer continuă să încaseze anual sume consistente din drepturi de autor, ceilalți membri, inclusiv Hendy, au rămas pe dinafară.

După ani de încercări de a menține proiectul muzical în viață sub diferite forme, John Hendy a spus „stop” în 2018. Decizia a venit după tensiuni interne și schimbări în componența trupei.

Apoi a venit pandemia și viața lui a luat o întorsătură dură. Timp de 18 luni, el și familia sa au fost nevoiți să locuiască într-un hostel, scrie The Sun. O experiență care l-a pus serios la încercare. În prezent, fostul star pop s-a întors la meseria de dinainte de celebritate și se ocupă de acoperișuri. John Hendy lucrează pe șantiere și își documentează viața pe TikTok, demonstrând că nu se dă în lături de la muncă grea.

@johnhendye17 Working hard again #johnhendy17 #johnhendye17 #johnhendy #fypageシ #fyp ♬ original sound - johnhendye17

Reacția fanilor: „Ar fi trebuit să fie milionar!”

Reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți fani sunt șocați că un artist cu un asemenea trecut nu s-a retras deja din activitate.

„Cum e posibil să muncească încă după câte discuri a vândut?”

„Ar trebui să trăiască liniștit undeva la soare!”, au scris unii dintre utilizatorii de social media.

Alții, însă, îl admiră pentru modestia și determinarea sa: „Tot respectul! Sistemul nu a fost corect cu el”.

În ciuda diferențelor dintre el și prietenii săi bogați, Hendy spune că a învățat o lecție importantă: banii nu sunt totul.

Chiar dacă uneori ajunge la petreceri unde ceilalți vin cu mașini de lux, iar el cu duba de muncă, perspectivele prietenilor săi îl pun pe gânduri. „Aș da totul doar ca să trăiesc ce ai trăit tu”, i-a spus unul dintre ei.

Foto: Getty Images/ TikTok

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni