
Cristian Popescu Piedone a făcut noi verificări în Capitală, iar de data aceasta a ajuns și la magazinele cu jucării pentru adulți. În urma verificărilor, șeful ANPC a fost surprins de ceea ce a găsit, astfel că a decis să închidă trei dintre acestea.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, alături de Cristian Popescu Piedone, au desfășurat o serie de controale în mai multe magazine din București în care se comercializează jucării pentru adulți.
În total au fost verificate 19 astfel de magazine, dintre care trei au fost închise din cauza neregulilor. De asemenea, ANPC a dat 5 avertismente și 22 de amenzi contravenționale, în valoare de 937.000 de lei.
Șeful ANPC a intrat în magazinele respective și a descoperit următoarele abateri:
„Având un magazin de specialitate trebuie să informați consumatorul. Toate aceste stimulente, chiar dacă sunt ‘naturale’, au diverse substanțe care stimulează bătăile inimii. Mulți nu și-au făcut un control sau nu se știu a fi suferinzi. Sunt reacții inclusiv la plantele naturale.
Omul trebuie să știe despre ce e vorba. În acest magazin, orice produs trebuie să aibă traducere în limba română, modul de construire, compoziție, inclusiv la cele textile. Noi, ca autoritate, suntem datori să prevenim orice”, au fost cuvintele pe care Piedone i le-a spus vânzătorului.
Foto: Facebook