George Simion a fost surprins de paparazzi în Aeroportul Henri Coandă din București în cursul dimineții de luni, 19 mai 2025. Se pare că, la doar câteva ore după afișarea rezultatelor finale ale voturilor, liderul AUR a decis să părăsească Capitala. Iată unde și cu cine a plecat!
Gallery
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din România! Candidatul independent a reușit să obțină un procentaj de 53,6%, față de 46,4%, cât a avut contracandidatul lui, George Simion.
Imediat după aflarea rezultatelor, liderul AUR a fost văzut în Aeroportul Henri Coandă din București, alături de Vasile Pușcaș, un om de afaceri care l-a susținut în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, și de soție
CITEȘTE ȘI:
Fotografiile care îl surprind pe George Simion în aeroport au fost realizate și distribuite ulterior de jurnaliștii Snoop.
Potrivit BoardingPass, din pozele postate pe social media reiese că George Simion se afla la poarta de îmbarcare nr. 2 de la aeroportul „Henri Coandă” din București, iar singurul zbor disponibil la acea oră a fost cel înspre Cluj-Napoca, operat de Tarom.
„Domnul Simion este cu soția în Ardeal în această perioadă (a plecat cu o cursă Tarom de Cluj-Napoca, la 6 dimineața). Rămâne în zonă până când va fi convocat de noul președinte la consultări”, a precizat și Departamentul de Comunicare al AUR, pentru Digi24.ro.
Ulterior, George Simion a oferit și un prim răspuns cu privire la plecarea sa, pentru aceeași sursă menționată anterior.
„Vom fi în Ardeal în perioada următoare, până ne cheamă noul președinte la consultări”, a transmis liderul AUR.
Foto: Snoop, Facebook