Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu s-au despărțit definitiv, iar artista a avut prima reacție. Cei doi au fost împreună aproximativ patru ani și, după ce au încercat să își dea mai multe șanse, au concluzionat că cel mai bine este să meargă pe drumuri separate.
Gallery
Sebastian Dobrincu a anunțat separarea definitivă de Ioana Ignat, după ce au fost surprinși împreună de mai multe ori. Deși au fost filmați ținându-se de mână, niciunul dintre ei nu confirmase împăcarea.
În ultimul an, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu s-au împăcat și despărțit de câteva ori. După separarea produsă în toamna anului trecut, antreprenorul a început o relație cu Otniela Sandu, dar s-au despărțit după doar câteva săptămâni.
Nu a durat mult și Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au fost văzuți împreună prin București, însă împăcarea pare că nu a ținut foarte mult. Cei doi au decis să se despartă definitiv, iar vestea a fost dată chiar de către tânărul milionar.
În cadrul unui interviu acordat pentru Libertatea, Ioana Ignat a confirmat și ea separarea, mărturisind, însă, că sunt două persoane discrete, care au ales să țină pentru ele detaliile despre viața personală.
„Probabil o să mai vedeți fotografii cu noi. Eu și Sebastian ținem foarte mult unul la celălalt și avem o istorie lungă în spate. Avem viețile noastre personale si alegem să trăim cât mai discret, fără să dăm prea multe explicații”, a spus Ioana Ignat.
Recent, Ioana Ignat anunțase despărțirea de Sebastian Dobrincu, prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Instagram. Aceasta și-a exprimat recunoștința pentru toți anii pe care i-a petrecut alături de fostul iubit și le-a mulțumit și fanilor pentru că i-au fost mereu alături.
„Vreau să vă anunț cu sinceritate că eu și Sebastian nu mai formăm un cuplu. A fost un capitol important din viața mea, pe care îl închei cu recunoștință pentru tot ce am trăit și învățat. Vă mulțumesc pentru susținerea și înțelegerea voastră”, a fost mesajul pe care artista l-a șters după câteva minute.
Sursa foto: Instagram