Un membru al Familiei Regale a fost diagnosticat cu autism la doar 30 de ani. Vestea a fost dată recent, după ce a trecut mai multe teste psihiatrice.
Gallery
Flora Alexandra Ogilvy, verișoara de gradul al II-lea a Regelui Charles, a fost diagnosticată cu autism, la vârsta de doar 30 de ani. Vestea a fost data chiar de către ea, conform presei din străinătate.
La nici doi ani de când Kate Middleton și Regele Charles au fost diagnosticați cu cancer, un alt membru al Familiei Regale a primit o veste dură. Cu toate acestea, Flora Alexandra Ogilvy este optimistă în ceea ce privește viitorul ei și susține că acest lucru o ajută să devină mai puternică și mai înțelegătoare cu propria persoană.
„M-am luptat în liniște cu provocările neurodiversității mele încă din copilărie, dar, acum, sunt capabilă să-i percep și punctele forte. Ca multe alte femei, abia recent m-am simțit obligată să urmez o evaluare clinică. Aceasta a venit ca o nevoie urgentă de clarificare, înainte de a-mi începe doctoratul la Institutul de Artă Courtauld.
Mă simt puternică, având un cadru în care pot să-mi înțeleg experiențele și sensibilitățile. Îmi aduce un sentiment de ușurare, precum și de validare. Știu că acest lucru nu numai că mă va ajuta să fiu mai blândă cu mine însămi, dar va ajuta și comunitatea mea să mă sprijine eficient”, a precizat aceasta.
Flora Alexandra a continuat dezvăluirile, mărturisind că medicii au supus-o mai multor evaluări psihiatrice complexe, completând numeroase chestionare pe parcursul unei săptămâni.
„Dr. Paschos a descris cum «multe femei autiste învață să-și mascheze sau să-și camufleze diferențele, imitând în mod conștient normele sociale atât de eficient încât celelalte nu observă semnele». Mă pot identifica cu asta, dar îmi place și cercetarea și sunt capabilă să vorbesc elocvent la întâlniri”, a mai spus aceasta.
Flora Alexandra Ogilvy este expertă în artă și are studii de specialitate în acest domeniu, la University of Bristol, dar și un master la Courtauld Institute of Art.
În toamna anului 2020, Flora s-a căsătorit cu finanțistul suedez Timothy Vesterberg, în cadrul unei ceremonii private, care s-a desfășurat la Chapel Royal, St James's Palace, în Londra.
Un an mai târziu, cei doi au organizat și o binecuvântare religioasă, la care au luat parte membrii Familiei Regale, printre invitați numărându-se Prințul Edward și Ducesa de Edinburgh.
În ciuda faptului că nu beneficiază de niciun titlu regal și nici nu are îndatoriri regale, Flora Alexandra participă la diverse evenimente publice, la ceremonii și la sărbători.
Sursa foto: Getty Images