Prințesa moștenitoare Mette-Marit a fost recent supusă unui transplant pulmonar, iar Regina Sonja a oferit câteva detalii despre starea sa de sănătate. Ce au spus medicii care au operat-o
Gallery
Pe 17 iunie, Casa Regală a Norvegiei a anunțat că Mette-Marit, în vârstă de 52 de ani, a fost supusă unui transplant pulmonar la Spitalul Universitar Rikshospitalet din Oslo. Prințesa fusese diagnosticată în 2018 cu fibroză pulmonară cronică, iar în ultimele luni starea sa de sănătate se agravase.
În timpul unei vizite la o expoziție de artă din Kristiansand, regina Norvegiei a fost întrebată despre starea de sănătate a prințesei, iar răspunsul său a fost unul plin de speranță.
„Este pur și simplu fantastic. Este fantastic că totul a decurs atât de bine”, a spus suverana în vârstă de 88 de ani.
Doctorul Arnt Fiane a precizat că procedura „a fost un succes până în acest moment” și a mulțumit echipelor medicale implicate.
Cu toate că veștile despre sănătatea de sănătate a prințesei Mette-Marit sunt extrem de bune, familia sa se confruntă cu o altă situație neplăcută în această perioadă. Cu doar câteva zile înainte, fiul său dintr-o relație anterioară, Marius Borg Høiby, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru viol, dar și pentru alte infracțiuni.
Deși nu este succesor la tron, Marius a participat de-a lungul anilor la numeroase evenimente oficiale alături de familia regală. Înainte de pronunțarea sentinței, acesta a încercat să obțină eliberarea din arest, invocând starea gravă de sănătate a mamei sale, însă cererea i-a fost respinsă.
„Să stau închis când știu că mama este atât de bolnavă este insuportabil”, a declarat Marius Borg Høiby, notează People.
Foto: Getty