Léonie Cassel și-a sărbătorit recent aniversarea de 15 ani. Fiica mai mică a celebrilor actori Monica Bellucci și Vincent Cassel duce o viață mai retrasă, spre deosebire de sora ei mai mare, Deva, care la 20 de ani a devenit un nume cunoscut în industria modei și a actoriei.
Gallery
Léonie preferă să rămână în umbra reflectoarelor. Ea are un cont privat pe Instagram, urmărit de doar 875 de persoane, și un cont TikTok cu aproape 60 de mii de urmăritori, unde postează ocazional dansuri alături de prietene. Cu toate acestea, doar cinci videoclipuri i-au adus milioane de vizualizări.
Deși discretă, Léonie a împărtășit public câteva momente cu tatăl ei, cum ar fi o fotografie de arhivă postată cu ocazia zilei de naștere a acestuia. Mama ei, Monica Bellucci, a menționat într-un interviu că Léonie este pasionată de teatru. Actrița a adăugat că ambele fiice au o sensibilitate artistică, potrivit madame.lefigaro.fr.
În ciuda diferențelor de abordare față de viața publică, Léonie și Deva împărtășesc valori comune, fiind încurajate de părinți să fie independente și să își urmeze pasiunile. Dacă Deva Cassel a ales să urmeze o carieră în modă și film, Léonie pare să se concentreze pe dezvoltarea personală și artistică, departe de presiunea mediatică.
Într-un interviu, Monica Bellucci sugerează că nu vrea să fie o mamă posesivă, restrictivă sau care își limitează copiii sau le impune propriile viziuni ori frici. Ea a transmis că își dorește ca fiicele ei să fie libere să-și urmeze propriul drum, fără ca ea să le „țină într-o colivie” emoțională sau să le împiedice evoluția printr-o protecție excesivă. „Mă bucur să le văd zburând”, a afirmat ea la vremea respectivă. Fie că aleg o carieră în cinematografie, pe scenă sau pe podium, Deva și Léonie Cassel vor putea zbura singure.
Același lucru le-a învățat și tatăl lor, Vincent Cassel. Actorul mai are o fiică, Amazonie, născută în 2019, din relația cu modelul Kunakey. Cassel a subliniat că fiicele sale au avut în jurul lor modele feminine puternice, precum Monica Bellucci sau alte femei din familie ori anturaj, care le-au arătat că pot fi independente, curajoase și implicate activ în societate. „Mame puternice, femei care nu se lasă împovărate, care sunt independente și active”, a spus actorul francez. Nu le-a impus o educație rigidă sau moralizatoare. Au fost lăsate să se dezvolte natural, în funcție de personalitatea și înclinațiile fiecăreia, a dat el de înțeles. „În orice caz, știu că acestea sunt femei care nu se vor considera niciodată mai puțin bune decât bărbații”, a conchis el.
@leonie.csl the wind was a paid actor #fyp #pourtoii #perte ♬ original sound - ?♡ ?????? ♡?
Sursă foto: Instagramc, Getty
Citește și:
Vezi și: