Carmen Grebenișan a anunțat sexul copilului. Influencerița a postat, luni, 2 iunie, pe contul său de Instagram, o filmare și a dezvăluit dacă va avea fetiță sau băiețel.
Carmen Grebenișan a dezvăluit sexul copilului. La scurt timp după ce a anunțat că va naște la începutul lunii octombrie, influencerița le-a dat vestea cea mare fanilor săi.
Carmen Grebenișan și iubitul ei, Cristi, sunt în al nouălea cer. Influencerița a anunțat sexul copilului și este cum nu se poate mai fericită. Peste doar patru luni, aceasta își va strânge în brațe fiul.
Vestea că va fi mamă de băiat a fost dată prin intermediul unei postări făcute pe contul său de Instagram, alături de mesajul: „Împliniți”.
În urmă cu doar câteva săptămâni, la scurt timp după ce a anunțat că așteaptă primul ei copil, Carmen Grebenișan a mărturisit că a trecut printr-o perioadă dificilă. Aceasta s-a simțit foarte rău mai multe zile și, după o discuție medicul, a aflat că are o sarcină toxică.
„Săptămâna 12 de sarcina m-a luat prin surprindere. Am început să mă trezesc direct cu senzația de a vomita, instant. Am fugit la baia, am vomitat bilă, că n-avea nimic în stomac, un lichid cald, galben-amărui. Am băut un pic de apă, am mai vomitat iar, am mai dormit o oră, m-am trezit, am vomitat din nou.
M-am dus pana în bucătărie, am dat un telefon, mi-am anulat niște planuri, pentru că nu pot să fac nimic, abia pot să vorbesc. Am mai băut un pic de apa, am mai vomitat o dată și, atunci, mi-am dat seama ca nu e că nu pot să mănânc, nu pot bea apă.
I-am dat și un mesaj doamnei doctor. Mi-a zis că să merg de urgență la perfuzie, că sunt simptome de disgravidie. 8% dintre femei se confruntă cu așa ceva și le compătimesc. Sunt privilegiată că pot să stau acasă în perioada asta. Sunt alte femei care lucrează opt ore în picioare. Nici nu vreau să-mi imaginez, îmi vine să plâng când mă gândesc. Treaba asta se întâmplă de la un hormon care există într-o cantitate foarte mare în lunile astea
E rău, dar trebuie să mă țin. Unele corpuri sunt mai sensibile la acest hormon. Am pijamaua pe mine de două zile. Nu am făcut duș de două zile. Am avut două zile în care am fost… în care mi-am simțit ciudat.
Într-o zi am fost foarte obosită, tensiune scăzută și am avut palpitații. Am putut să mănânc două guri de banană, este ora 6 sau 7 seara, două guri de banană azi, o jumătate dintr-un cracker și miros o pungă de mentă, în pat. Mă chinui să mă concentrez să nu vomit, ca să pot să rămân hidratată, pentru că beau apă foarte încet cu paiul.
Mi-e rău când vorbesc, mi-e rău când mă mișc, mă simt ca dracu. E cel mai mare rău pe care l-am putut avea vreodată. După perfuzii, am crezut că o să mă simt mai bine.
În primul rând, n-am putut să umblu, dar, la 10 minute după perfuzii, noroc că au fost perfuzii și este vitamina intravenoasă, am băut un pahar cu apă că mi-a fost foarte sete și l-am vărsat instant la baie.
Sper, sper să pot să mănânc, sper să hărănesc bebelușul ăsta cu ce trebuie, că mă simt vinovată că nu pot să mănânc corect. Nu pot să mănânc și mi-e frică să nu se întâmple ceva, să aibă probleme din cauza mea. Dar vă jur că mă chinui atât de tare să iau câte o guriță de apă. Mi s-au recomandat perfuzii aproape zilnic, dacă mă simt așa.
În rest, pot să zic că le compătimesc pe femeile care trec printr-o sarcină toxică sau sunt diagnosticate cu această disgravidie. Dorm câte 13 ore, arăt ca dracu. Începe să îmi pice părul, că nu mă hrănesc cum trebuie. Bebe se pare că e ok. Totul e ok. Mă simt vinovată că nu pot să îi dau atenția necesară iubitului meu. Mă simt vinovată că nu mai lucrez. Chiar mă comport ciudat. Atât în online, cât și cu prietenii, nu mai am chef de nimeni. Nu îmi vine să mă răspund la nimeni.
Nu este partea aia faină în care sunt entuziasmată că sunt însărcinată, nu este partea aia faină în care sunt fericită că o să am un copil. Este partea în care vreau să plâng. Mă simt neputincioasă și vinovată în același timp. O să treacă, toate treacă”, a povestit Carmen Grebenișan, în mediul online.
Vezi această postare pe Instagram