Apar noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, după ce a ajuns să fie internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.
Gallery
Ion Iliescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.
„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a transmis spitalul într-un comunicat de presă.
În dimineața de luni, Ion Iliescu a fost supus unei proceduri medicale.
„În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, a mai precizat spitalul.
Ion Iliescu, unul dintre cei mai longevivi oameni din România, a ajuns la Spitalul SRI din București în cursul zilei de luni, 9 iunie 2025, acuzând probleme respiratorii. În urma investigațiilor făcute de medici, fostul lider al României a ajuns să fie internat la secția de Terapie Intensivă.
O zi mai târziu, în spațiul public au apărut și primele informații despre starea de sănătate a fostului președinte.
„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06.2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis marţi SRI, instituţia de care aparţine Spitalul ”Agrippa Ionescu”.
CITEȘTE ȘI:
A trecut o săptămână de când Ion Iliescu se află pe patul de spital. În cursul zilei de duminică, 15 iunie 2025, reprezentanții spitalului SRI din București au transmis informații cu privire la evoluția stării de sănătate a fostului lider politic.
„În legătură cu evoluția stării de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele:
Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului.
Starea generală se menține stabilă sub tratament, inclusiv administrare de oxigen, cu tendință de ușoară ameliorare clinică și biologică. Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiției medicale și a reușit cu sprijin să stea la marginea patului.
Reamintim faptul că este vorba despre un pacient în vârstă de 95 de ani, cu afecțiuni cronice multiple, peste care a survenit o boală pulmonară severă care a condus la o deteriorare importantă a stării de sănătate”, se arată în comunicatul transmis de Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu.
Până în acest moment, Ion Iliescu nu a primit un diagnostic clar. Cu toate acestea, medicii spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu au transmis că, în primă fază, ar fi vorba despre o „formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”.
„Domnul Ion Iliescu se află internat în secția de terapie intensivă. În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final. Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, arată o postare a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Foto: Getty