Gina Chirilă a luat parte, recent, la unul dintre cele mai mari eveniment mondene din București. Aceasta nu a venit singură, ci însoțită de un bărbat misterios, care a stat lângă ea toată seara.
Gallery
Gina Chirilă pare să fi trecut peste divorțul dureros de Bogdan Vlădău care, recent, a fost acuzat că întreține relații sexuale cu femeile care participă în taberele spirituale pe care le organizează.
În urmă cu doar câteva zile, Gina Chirilă a participat la un eveniment monden, împreună cu multe alte persoane publice din România. Modelul a atras toate privirile și s-a bucurat din plin de toată atenția celor din jur.
Conform Spynews, Gina Chirilă a fost, pe tot parcursul evenimentului, însoțită de un bărbat, nimeni altul decât PR-ul acesteia. Aceasta a fost surprinsă cu zâmbetul pe buze, socializând cu persoanele prezente la eveniment, semn că lucrurile din viața ei se desfășoară cum nu se poate mai bine.
De când a anunțat că divorțează de Bogdan Vlădău, Gina Chirilă a decis să păstreze discreția în ceea ce privește motivele care au stat în spatele acestei decizii. Cu toate acestea, ocazional, a postat mesaje prin care dădea de înțeles că relația cu fostul soț nu a fost una chiar atât de bună pe cât părea.
Prin intermediul ultimului mesaj pe care l-a postat pe rețelele de socializare, Gina Chirilă a dat de înțeles că a fost înșelată de Bogdan Vlădău. După ce a anunțat că nu mai formează un cuplu, fanii acesteia au dat imediat vina pe o posibilă infidelitate a bărbatului, deoarece, în trecut, a recunoscut că i-a fost infidel partenerei sale.
„Viața este grea, dar măcar nu mai ai de-a face cu o persoană care te înșală, te minte, te manipulează, care este nesigură pe ea și mai puțin inteligentă emoțional”, a fost mesajul postat de Gina Chirilă.
Sursa foto: Instagram