
Absenta surprinzătoare a Prințesei de Wales de la un eveniment major din calendarul regal a reaprins zvonurile despre tensiuni în interiorul Casei Regale britanice.
Gallery
Potrivit unor surse apropiate Palatului, Regele Charles nu ar fi fost deloc încântat de modul în care a fost gestionată situația.
Kate Middleton era anunțată inițial ca va participa la Royal Ascot, unul dintre cele mai importante evenimente ale verii pentru familia regală. Numele ei apărea inclus în programul oficial al procesiunii regale de miercuri. Cu toate acestea, cu doar câteva ore înainte de începerea evenimentului, participarea ei a fost anulată, iar oficialii de la Kensington Palace au invocat planul „de revenire treptată” al prințesei după tratamentul pentru cancer.
Deși motivele invocate au fost legate de sănătate, decizia a fost percepută în cercurile apropiate Coroanei ca fiind o lipsă de considerație față de Regele Charles, care, în ciuda propriului diagnostic oncologic, continuă să participe activ la evenimente oficiale.
„Regele Charles a fost mereu de părere că ‘spectacolul trebuie să continue’, indiferent de context. Asta l-a definit ca monarh și lider. În schimb, William și Kate par să adopte un stil mai precaut, mai rezervat, care nu e întotdeauna bine primit în cercurile tradiționale ale monarhiei”, a declarat pentru presa britanică o sursă apropiată Casei Regale.
Criticii susțin că imaginea Casei Regale a avut de suferit din cauza retragerii de ultim moment a Prințesei de Wales, în special pentru că Royal Ascot este un simbol al tradiției regale și un eveniment cu o încărcătură simbolică puternică în Marea Britanie.
Decizia lui Kate de a lipsi de la Royal Ascot, dar de a rămâne deschisă pentru alte apariții publice – cum ar fi Wimbledon, unde este o prezență constantă și pasionată – a alimentat și mai mult speculațiile. Unii apropiați ai Palatului au sugerat că „dacă ar fi fost vorba de un eveniment sportiv preferat, poate nu ar fi anulat”.
În plus, se pare că Regele Charles ar fi fost nevoit să îl convingă personal pe Prințul William să participe la evenimente de anvergură, cum a fost și funeraliile Papei Francisc, ceea ce ridică semne de întrebare despre gradul real de implicare al cuplului regal în viitorul monarhiei.
Deși Palatul Buckingham a transmis public că sprijină deciziile lui William și Kate, surse din interior spun că frustrările se acumulează. „Există o îngrijorare tot mai mare că William și Kate devin tot mai independenți și aleg să urmeze un alt tip de conduită regală, ceea ce ar putea crea rupturi pe termen lung în cadrul familiei”, susține o altă sursă.
Cu toate acestea, apropiații regelui Charles spun că acesta o înțelege pe Kate și îi respectă procesul de recuperare. „Și el trece prin tratamente dificile și știe ce înseamnă să ai zile bune și zile proaste”, a declarat un prieten apropiat al monarhului.
Sursa foto: Getty