Alex Furman, fost concurent al show-ului Survivor România, a luat recent o decizie cu adevărat emoționantă, care i-a surprins pe urmăritorii săi din mediul online. Cunoscut pentru imaginea sa nonconformistă și pentru prezența carismatică, Alex a ales să renunțe la unul dintre cele mai distinctive trăsături ale sale, părul lung.
Gallery
După aproape trei ani în care nu s-a mai tuns deloc, Alex Furman a simțit că este momentul unei transformări majore. Mai mult decât un simplu gest de stil, decizia sa ascunde o motivație profund umană. Într-un clip publicat pe TikTok, tânărul a documentat întregul proces și a explicat în fața a mii de urmăritori motivele care au stat la baza acestei alegeri.
„Nu m-am mai tuns de aproape trei ani, atât de mult timp încât am uitat cum arăt cu părul scurt. Mi-am dorit mereu să am părul lung, dar mai ales să pot face oamenii fericiți. În ultima vreme, am tot văzut cazuri de copii și adulți bolnavi de leucemie sau alte forme de cancer. Îmi pare rău că nu pot face mai mult pentru ei, însă, ca un semn de recunoștință față de Dumnezeu că sunt sănătos, am vrut măcar să cresc acest păr și să îl ofer celor mai puțin norocoși decât mine”, a declarat Alex în videoclipul devenit viral.
Alex Furman nu doar că s-a tuns, dar a făcut un gest de mare generozitate, și-a donat părul pentru a fi transformat în peruci destinate persoanelor care trec prin tratamente oncologice. Acest tip de donație este extrem de valoros, mai ales pentru copiii și femeile care își pierd părul în urma chimioterapiei și care au nevoie de sprijin emoțional și încredere în sine în momente dificile.
„Pentru oamenii care merită, dau și părul de pe mine, nu doar haina”, a mai adăugat el, într-un alt videoclip.
@furmanelu Genul de clip pe care îl postez eu random într o vineri seara la 00:00 ?♂️
♬ sunet original - furmănelu
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: Instagram