Lumea fotbalului este în șoc! Diogo Jota, starul celor de la Liverpool și jucător în naționala Portugaliei, a murit la doar 28 de ani într-un tragic accident rutier petrecut în Spania. Alături de fotbalist, și-a pierdut viața și fratele său, Andre .
Gallery
Tragedia a avut loc în Spania, la kilometrul 65 al autostrăzii A-52, în regiunea Zamora.
Diogo și Andre se aflau într-un automobil Lamborghini, iar în timpul unei depășiri, unul din cauciuri a explodat. Mașina a ieșit de pe autostradă, iar impactul a fost fatal, potrivit as.com.
Diogo se afla în vacanță cu fratele său, după ce în urmă cu câteva zile își unise destinul cu femeia care l-a făcut de trei ori tătic.
Jucătorul lui Liverpool tocmai se căsătorise cu partenera sa din 2012, Rute Cardoso, pe 22 iunie. Cei doi aveau împreună o fetiță de șapte luni, un băiat de doi ani și unul de patru ani, potrivit sursei menționate mai sus.
Ronaldo, colegul său din naționala Portugaliei, a postat o fotografie alb-negru cu Jota pe rețelele sociale.
Vezi această postare pe Instagram
„Nu are sens. Chiar acum eram împreună în echipa națională, chiar acum te-ai căsătorit. Familiei tale, soției și copiilor le transmit sincere condoleanțe și le doresc toată puterea din lume.Știu că vei fi mereu alături de ei. Odihniți-vă în pace, Diogo și André. Ne va fi dor de voi”, a scris portughezul pe Instagram.
Fotografii: Getty Images
CITEȘTE ȘI: