
Pe data de 7 iulie, Guvernul României a anunțat noi măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar al țării.
Gallery
Salariații și pensionarii de rând sunt primii vizați, iar în al doilea pachet de măsuri fiscale se numără pensiile speciale și angajații din sectorul bugetar, anunță Ilie Bolojan.
Premierul a vorbit despre măsurile care vor fi luate în vederea limitării cheltuielilor publice și acoperirea cheltuielilor făcute de stat în ultimii ani. În 2024, România a avut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, peste 9,3 din PIB.
Ilie Bolojan a declarat că își asumă în totalitate măsurile drastice cu care se vor confrunta salariații și pensionarii de rând, iar în cazul în care acestea nu vor fi puse în practică este dispus să își dea demisia.
„Trebuie să combatem evaziunea fiscală și fraudarea banului public, dar asta nu se poate face de pe o zi pe alta. În spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei mai amărâți și sinecuriștii nu vor avea nimic de pierdut. Că s-a început cu bursele, nu cu politicienii.
Vreau să asigur pe toată lumea de un lucru foarte clar. Sunt un premier cu mandatul pe masă și cu asumarea întregii răspunderi, că tot ce am spus că se va pune în practică, se va și întâmpla. În caz contrar, eu nu voi mai fi prim-ministru.
Până la sfârșitul lunii iulie, vom reveni în fața Parlamentului României cu acest al doilea pachet de măsuri, cu accent pe echitate, moralitate și eficiență”, a declarat Ilie Bolojan.
Foto: Facebook