Ilie Bolojan a vorbit despre punerea în practică a celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, menite să reducă deficitul bugetar. Iată când se va aplica!
Gallery
România traversează una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere financiar. Deoarece deficitul bugetar este îngrijorător, Guvernul condus de Ilie Bolojan a propus două pachete de măsuri, menite să ajute economia României. Primul dintre acestea, care prevedea, printre altele, majorarea TVA, a fost pus deja în aplicare de la 1 august 2025, iar cel de-al doilea ar avea ca termen finalul aceleași luni.
CITEȘTE ȘI:
Într-un interviu pentru Digi24, Ilie Bolojan a declarat că cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale, ar urma să fie pus în aplicare începând cu finalul lunii august a anului 2025.
„Dată fiind complexitatea lui, dată fiind mărimea lui, el nu poate fi adoptat decât prin asumare de răspundere, în termeni reali, și eu sper că cel mai târziu până la finalul lunii acesteia, cu toate întârzierile pe care e adevărat că le avem, din cauze obiective sau subiective, el va fi adoptat”, a declarat premierul.
Premierul României a subliniat gravitatea situației cu care se confruntă țara noastră, punctând faptul că este „nevoie să corectăm lucruri care s-au adunat în timp”.
„Noi am scăpat de indicatorul de rating în luna iulie (…), dar dacă nu adoptăm acest pachet, din nou, vom ajunge în situația în care vom intra într-o fundătură (…). Degeaba ai crescut niște taxe dacă nu acoperi găurile negre care sunt în economie. Degeaba ai făcut un singur pas dacă n-ai făcut toți pașii necesari ca să treci această punte a dificultăților”, a avertizat Ilie Bolojan.
Cu toate problemele financiare pe care le are România, Ilie Bolojan este încrezător și declară faptul că țara noastră va trece curând peste acest impas.
„Eu am încredere și fac în fiecare zi tot ceea ce ține de mine și colegii mei pentru a trece România prin această perioadă dificilă, și am încredere că dacă respectăm lucrurile pe care trebuie să le facem, care se văd evident, din orice analiză economică, că trebuie făcute, vom trece România prin această situație dificilă.”
Foto: Facebook