
Valul de căldură extremă continuă să afecteze România, cu temperaturi ce pot ajunge până la 41 de grade Celsius la umbră.
Autoritățile au emis avertizări meteorologice de tip cod roșu, portocaliu și galben, în funcție de severitatea fenomenelor prognozate. Potrivit meteorologilor, valul de caniculă va mai dura cel puțin până la finalul săptămânii, cu posibilitatea prelungirii avertizărilor și în zilele următoare, în funcție de evoluția condițiilor atmosferice.
În intervalul 8 iulie, ora 10:00 – 9 iulie, ora 10:00, Administrația Națională de Meteorologie avertizează că România va fi afectată de un val intens de căldură. Județele vizate de codul roșu sunt: Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.
În aceste zone, temperaturile maxime vor varia între 38 și 41 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade.
În același timp, sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrogei se află sub cod portocaliu, cu maxime între 36 și 38 de grade și minime între 16 și 20 de grade.
Zonele aflate sub cod galben sunt Crișana, Maramureș, nordul Banatului, nordul și estul Transilvaniei, vestul Moldovei și nordul Dobrogei continentale, unde se vor înregistra temperaturi maxime între 33 și 36 de grade și minime în general între 15 și 18 grade.
Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în intervalul orar 11:00–18:00 și limitarea expunerii la soare. Este esențială hidratarea constantă, evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu conținut ridicat de zahăr sau cofeină.
Se recomandă purtarea hainelor lejere, deschise la culoare, a pălăriilor și ochelarilor de soare.
Copiii și animalele de companie nu trebuie lăsate nesupravegheate în autoturisme, nici măcar pentru perioade scurte.
Persoanele vârstnice, copiii și cei cu afecțiuni cronice au nevoie de atenție sporită în aceste zile. De asemenea, se recomandă evitarea efortului fizic intens și a aglomerațiilor în intervalele de vârf.
Consumul de fructe și legume proaspete este indicat pentru menținerea hidratării și a unei alimentații echilibrate.
Pe fondul temperaturilor ridicate și al secetei, riscul de incendii este foarte mare.
Autoritățile fac apel la populație să evite folosirea focului deschis în zonele cu vegetație uscată și pe timp de vânt, să nu arunce resturi de țigări și să nu lase obiecte sub presiune (precum brichete sau spray-uri) în autoturismele expuse la soare.
Foto: Shutterstock