O tânără de 21 de ani și soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, s-au înecat în Dunăre, în apropierea plajei neautorizate Gostinu. Fiica lor, pe care mama o ținea în brațe, a fost salvată în ultima clipă.
În data de 22 iulie, o familie venise în zona Gostinu pentru o zi de relaxare, alături de rude. La un moment dat, mama a intrat în apă ținându-și fiica în brațe. În timp ce se afla într-o zonă mai adâncă, a căzut într-o groapă și a fost luată rapid de curenții puternici. Tatăl fetiței, aflat pe mal, a observat întreaga scenă și a sărit imediat în apă pentru a le salva. A reușit să o țină la suprafață pe cea mică până când un alt salvator a intervenit și a preluat -o. Din păcate, în acel moment, curenții l-au tras și pe tatăl de 26 de ani, iar acesta s-a înecat.
Foto: Facebook/Ion Ghimpețeanu
Rudele au dat alarma, iar zona a fost imediat securizată. Scafandrii au intervenit prompt în căutările celor doi dispăruți. Operațiunea de salvare a început imediat, iar, la o zi după nenorocire, scafandrii au reușit să găsească prima victimă: mama, în vârstă de 21 de ani, a fost descoperită fără viață. În această dimineață, 24 iulie, echipele de salvare au continuat căutările și l-au găsit și pe tatăl fetiței, în vârstă de 26 de ani, decedat, la fel ca și soția sa. Tragedia a lăsat întreaga comunitate în șoc.
„ATENTIE!!!!!Plaja de la Gostinu este o plajă neamenajată, cu adâncimi variabile și deosebit de periculoasă!!! Am convocat de urgență astăzi, 23.07.2025, autoritățile competente pentru a elabora un plan de măsuri de evitare a pericolelor pe Plaja de la Gostinu. Am văzut astăzi durerea nemărginită a parinților și surorii tinerei de 21 de ani înecată ieri, pe plaja de la Gostinu. Eram acolo când scafandrii au scos trupul neînsuflețit al tinerei, i-am vazut copilul rămas orfan. Știm cu toții și alte cazuri de înec, accidente petrecute în apă sau cauzate de surparea malurilor îngreunate de mașini parcate . Dunărea are variații de cote ale apei care fac scăldatul deosebit de periculos în apele sale”, a menționat Prefectul Județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu.
Oficialul a subliniat că, în ciuda avertismentelor, plaja neamenajată și insalubră de la Gostinu continuă să atragă turiștii, care nu conștientizează pericolele. A menționat și un incident recent, în care un turist aflat sub influența alcoolului și-a rănit propriul copil cu un skyjet. Prefectul a promis că va lua măsuri pentru a opri acest fenomen periculos.
Citește și:
Vezi și: