
Lumea pasionaților de fenomene supranaturale este în doliu după moartea misterioasă a investigatorului paranormal Dan Rivera.
Dan Rivera, cunoscut pentru cercetările sale legate de obiecte bântuite, a decedat în timpul turneului său intitulat “Devils on the Run”, în cadrul căruia prezenta publicului celebra păpușă Annabelle.
Potrivit unui comunicat transmis de organizatorii turneului, citat de merca20.com, cercetătorul a murit în noaptea de duminică, 13 iulie, în camera sa de hotel din Gettysburg, Pennsylvania. Paramedicii sosiți la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă fără succes.
Investigatorul în vârstă de 54 de ani a fost declarat decedat, cauza preliminară fiind un stop cardiorespirator. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile nu au stabilit încă o cauză oficială a decesului.
Comunitatea din care făcea parte Dan Riviera speculează o posibilă legătură între moartea lui și păpușa Annabelle, cunoscută pentru presupusele ei influențe malefice.
Mulți susțin faptul că păpușa ar fi început să manifeste activitate inexplicabilă în anul 1970, când o studentă la asistență medicală din Connecticut a observat că obiectul se mișca singur și lăsa bilețele cu mesaje de ajutor.
Incidentul a atras atenția celebrilor Ed și Lorraine Warren, care au concluzionat că păpușa era posedată de o entitate demonică, nu de spiritul unui copil, așa cum se crezuse inițial.
După un ritual de exorcizare, păpușa a fost depozitată într-o vitrină specială la muzeul Warren din Monroe, Connecticut, un loc care, până la închiderea temporară a muzeului, atrăgea mii de vizitatori anual.
Foto: Profimedia, Facebook