Cazul Marinei a fost considerat un miracol de către familia ei. Deși medicii erau rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire, femeia s-a trezit din comă după 90 de zile.
În luna aprilie, Marina Pîntea, o infirmieră din orașul Ungheni (Republica Moldova), se afla la serviciu când, pur și simplu, s-a prăbușit la pământ. Inima ei a încetat să mai bată. „Când s-a întâmplat acest caz eu pur și simplu am căzut jos și mai mult nu-mi amintesc nimic. Am avut noroc că fetele de lângă mine au chemat salvarea”, le-a spus ea reporterilor de la PRO TV Chișinău.
Timp de o oră și jumătate medicii de la Ungheni au efectuat manevrele de resuscitare. Femeia, în vârstă de 55 de ani, a fost readusă la viață, dar au apărut complicații. După ce a intrat în comă, a petrecut trei luni la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. „Din prima zi, pacienta a fost supusă hemofiltrării veno-venoase continue”, a declarat medicul anesteziolog, terapie intensivă, Ludmila Tanasov. Aceasta este o procedură medicală folosită în secțiile de terapie intensivă pentru a înlocui temporar funcția rinichilor la pacienții critici.
Pacienta a fost menținută în viață cu ajutorul unor echipamente medicale de ultimă generație, potrivit declarațiilor medicilor de la Chișinău. Îngrijirea sa a fost asigurată de o echipă multidisciplinară, formată din endocrinologi, chirurgi și psihologi, care au colaborat strâns pentru a-i susține recuperarea și stabilitatea fizică și emoțională.
Tratamentul a costat 1.200.000 MDL, ceea ce reprezintă aproximativ 310.800 RON, fiind acoperit de compania națională de asigurări în medicină din Republica Moldova.
Citește și:
Vezi și: