• PRO TV
  • Imagini greu de privit: un fost sportiv profesionist și-a desfigurat iubita în bătaie, într-un lift. Reacția lui din închisoare a stârnit revoltă

Imagini greu de privit: un fost sportiv profesionist și-a desfigurat iubita în bătaie, într-un lift. Reacția lui din închisoare a stârnit revoltă

Imagini greu de privit: un fost sportiv profesionist și-a desfigurat iubita în bătaie, într-un lift. Reacția lui din închisoare a stârnit revoltă

Igor Cabral, un fost baschetbalist brazilian în vârstă de 29 de ani, a fost arestat în urmă cu câteva zile, după ce și-a desfigurat iubita în bătaie. Agresiunea care a avut loc într-un lift a fost surprinsă pe camerele de supraveghere, iar cazul a șocat o țară întreagă.

Gallery

​Scenele greu de privit au avut loc într-un lift dintr-un complex de lux din Ponta Negra, stațiune turistică din Natal, Brazilia, unde cuplul se afla în vacanță.

Clipul care circulă pe rețelele de socializare arată cum Igor Cabral o lovește pe Juliana Garcia, în vârstă de 35 de ani, în interiorul unui lift. În 35 de secunde, femeia a încasat peste 60 de lovituri.

Daily Mail scrie că totul a pornit în timpul unei petreceri între prieteni, când Igor Cabral i-a cerut telefonul iubitei sale. După ce aceasta i-a arătat niște mesaje, el a devenit gelos, i-a aruncat telefonul în piscină și, mai târziu, a atacat-o în lift.

@mxnoticias25 ? | ¡Indignante! El exjugador de baloncesto Igor Cabral fue captado AGREDIENDO a su novia en un condominio de Natal. ¿Su excusa? “Claustrofobia” ? No hay pretextos para la violencia. #Brasil #ViolenciaDeGenero #IgorCabral #JusticiaYa ♬ Dramatic - Big Dreams

Tânăra are nevoie de operație de reconstrucție facială

Juliana a suferit multiple fracturi faciale și a fost transportată de urgență la spitalul Walfredo Gurgel. Deși era programată pentru o operație de reconstrucție facială, medicii au fost nevoiți să o amâne din cauza unui edem facial.

​Cazul a șocat o țară întreagă, iar internauții care au urmărit imaginile în care femeia este lovită cu bestialitate cer închisoare pe viață pentru agresor. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)

„O bestie! Merită închisoare pe viață. E clar că a vrut să o omoare”

„E un miracol faptul că această femeie mai trăiește”

„Mi-a stat inima pentru câteva secunde…”

„E traumatizant doar să privești asta”, sunt câteva dintre mesajele postate de utilizatorii de social media.

Ce le-a declarat Igor Cabral polițiștilor

Fostul sportiv de performanță le-a declarat polițiștilor că, în timpul incidentului, a avut un „episod claustrofobic”. El a mai susținut că Juliana l-ar fi provocat, insultându-l și rupându-i cămașa chiar înainte de atac. Victima a povestit că totul a pornit din cauza geloziei nejustificate a lui bărbatului, declanșată de o conversație banală prin mesaje pe care ea o purtase cu unul dintre prietenii lui.

​Juliana a postat un mesaj pe rețelele de socializare și a mulțumit tuturor pentru susținere: „Este o perioadă extrem de grea și mă concentrez pe vindecare. Vă mulțumesc tuturor pentru dragoste și sprijin”. Victima încă nu poate vorbi și comunică în scris cu anchetatorii.

Ce cerere a făcut Igor Cabral din închisoare

Între timp, Igor Cabral, care a fost arestat sub acuzația de tentativă de omor, a cerut să fie mutat într-o celulă izolată, pe motiv că se teme pentru siguranța sa.

Avocatul său a susținut că fostul sportiv ar fi primit amenințări, după ce pe rețelele sociale au apărut adrese asociate cu numele lui.

Administrația penitenciarelor a confirmat că acesta este deocamdată plasat într-o celulă „de siguranță”, împreună cu alți șase deținuți.

Igor Cabral a reprezentat Brazilia în echipa de baschet 3x3 la Jocurile Olimpice de Tineret din 2014 (Nanjing, China) și a evoluat anterior în liga profesionistă națională.

Fotografii: Facebook/ TikTok

CITEȘTE ȘI:

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni