
Casa de protocol a lui a fostului președinte din centrul Aradului a fost scoasă la vânzare, printr-o firmă de imobiliare, la prețul de 2,4 milioane de euro.
Clădirea are 30 de încăperi și o curte interioară, și are o suprafață totală de peste 3.000 de metri pătrați.
Nicolae Ceaușescu a vizitat de doar patru ori casa de oaspeți din Arad, iar în două dintre aceste momente a fost însoțit de soția sa.
Gallery
Ultima dată a fost aici în 1988, când s-a întâlnit cu un oficial maghiar.
”Probabil cea mai importantă reședință privată din Arad (dacă excludem palatele), Casa Neuman a fost proprietatea celei mai prestigioase familii din istoria orașului. După confiscarea de către comuniști, a devenit Casa de Oaspeți a Județului Arad și a fost folosită ca reședință de protocol de familia Ceaușescu, inclusiv pentru întâlniri oficiale la nivel de șefi de stat. Retrocedată moștenitorilor în anii 2000, impunătoarea construcție ajunsă azi în proprietate privată se pregătește să adauge noi pagini bogatei sale istorii”, scrie pe site-ul www.sothebysrealty.com.
Foto: www.sothebysrealty.com