
Guvernul de la Ankara a luat o decizie cu impact major în turism: sistemul „all-inclusive” din hoteluri va fi eliminat și înlocuit cu un model „à la carte”.
Conform explicațiilor oferite de oficialii turci, varianta all-inclusive generează deseori cantități mari de alimente aruncate, în special atunci când un număr fix de oaspeți comandă mâncare în exces, pe care nu o consumă. Situatia este agravată de faptul că, în cazul porțiilor colective, multe preparate rămân complet neatinse și ajung direct la gunoi, subliniază Ramazan Bingol, membru al Consiliului, citat de cancan.ro.
Înlocuirea cu un sistem à la carte va permite hotelurilor să servească porții individuale, mai adaptate la necesitățile reale ale fiecărui turist. Astfel, se urmărește nu doar protejarea mediului, ci și eficientizarea utilizării resurselor alimentare – aspecte tot mai importante într-o lume sensibilă la risipa cu impact social și ecologic.
Conform unui sondaj recent realizat de CEC Bank împreună cu FinZoom.ro, cele mai populare destinații externe pentru turiștii români sunt:
Grecia – 26% dintre români o aleg ca destinație de vacanță;
Bulgaria – aproximativ 17%;
Turcia – 15,4%;
Italia – 13%.
Conform studiilor realizate de touroperatorii Join UP! și Agerpres, turiștii români manifestă o clară preferință pentru vacanțele all inclusive sau ultra all inclusive:
Peste 80% dintre turiștii români au ales all inclusive sau ultra all inclusive vara trecută
Peste 60% au optat pentru hoteluri de 5 stele, o proporție de aproape două ori mai mare decât restul țărilor studiate (media 36%)
Totodată, 57% dintre turiștii români au cheltuit peste 1.500 € doar pentru zbor și cazare – mult peste media celorlalte țări participante (43%)
All inclusive oferă siguranță bugetară: totul este plătit la pachet, fără costuri suplimentare neprevăzute
Comportamentul recent arată că turiștii sunt din ce în ce mai interesați să se relaxeze în resort, mai degrabă decât să iasă în excursii opționale – centrându-se pe masă, agrement și relaxare
Comparativ, hotelurile all inclusive din Turcia oferă o varietate gastronomică superioară, în special fructe, sucuri, deserturi – ceea ce atrage foarte mult turiștii români.
VEZI ȘI VIDEO ATAȘAT LA MĂRUȚĂ:
FOTO: SHUTTERSTOCK