
Un tânăr YouTuber din Odisha, India, și-a pierdut viața după ce a fost luat de curenții puternici ai unei cascadei, totul în timp ce încerca să filmeze un clip video pentru fanii săi.
Victima, identificată drept Sagar Tudu, în vârstă de 22 de ani, originar din Berhampur, se afla sâmbătă pe o stâncă din apropierea cascadei, când debitul apei a crescut brusc.
Imaginile de-a dreptul șocante, devenite virale pe rețelele sociale, îl arată pe tânăr care se zbate pentru a-și păstra echilibrul, în timp ce mai mulți martori încearcă să îi arunce o frânghie pentru a-l salva. Câteva secunde mai târziu, acesta a fost luat de curenți.
Potrivit presei locale, creșterea nivelului apei a fost provocată de o deversare bruscă în râul Machkund, în urma ploilor torențiale din zonă.
Autoritățile au demarat imediat o amplă operațiune de căutare, mobilizând poliția, pompierii, echipele de intervenție și voluntari locali. Duminică seara a fost recuperată doar geanta tânărului, în care se aflau echipamentele sale de filmare.
Sagar Tudu avea aproape 500 de abonați pe canalul său de YouTube, acolo unde posta materiale foto-video dedicate culturii din Odisha.
Foto: Facebook