O femeie a fost condamnată la închisoare după moartea unei influencerițe cunoscute ca fiind drept sosia celebrei Kim Kardashian.
Vivian Alexandra Gomez, o cosmeticiană fără licență, a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru moartea Christinei Ashten Gourkani, un model OnlyFans cunoscut pentru asemănarea sa cu Kim Kardashian.
Sentința a fost pronunțată pe 15 iunie, la mai bine de doi ani după tragedie. Potrivit anchetatorilor, Vivian Gomez a călătorit din Florida în California pentru a efectua injecții ilegale cu silicon în zona fesieră a victimei, procedura având loc într-o cameră de hotel.
Conform procurorilor, citatți de presa străină, imediat după administrarea injecțiilor, Christina s-a simțit rău, iar ulterior a decedat din cauza insuficienței respiratorii. Anchetatorii au precizat că în sângele victimei au fost identificate urme de silicon. Tânăra a murit pe 20 aprilie 2023, în urma unui stop cardiac.
„Majoritatea acestor injecții ilegale sunt realizate cu silicon, iar siliconul sau orice altă substanță străină se poate deplasa în organism, ceea ce poate duce la infecții și la întărirea țesuturilor în timp, deformând anumite părți ale corpului”, a declarat chirurgul plastician Michael K. Obeng, conform sursei amintite.
Acesta a subliniat că riscurile devin și mai mari atunci când substanța ajunge în circulația sanguină.
„Ca în cazul oricărei injecții, substanța poate ajunge în sânge. Dacă pătrunde în circulația sanguină, poate bloca vasele de sânge și poate provoca necroză (moartea țesuturilor). Acesta este un pericol major”, a mai explicat medicul.
După efectuarea procedurii, Vivian Gomez a fugit din camera respectivă de hotel și s-a întors în Florida, însă oamenii legii au emis un mandat de arestare pe numele său, iar femeia a fost găsită și arestată.
Foto: Facebook