
Autoritățile portugheze au confirmat că prima victimă identificată în urma tragediei de la funicularul Elevador da Glória din Lisabona este André Jorge Gonçalves Marques, angajat al companiei de transport public Carris și operator al frânelor vagonului.
Moartea lui a fost anunțată de colegii săi printr-un mesaj emoționant pe rețelele sociale:
„În numele tuturor, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei.”
Potrivit Institutului Național de Urgență Medicală (INEM), în accident au murit 17 persoane, iar alte 23 au fost rănite, dintre care cinci sunt în stare critică. Printre victime se află turiști din Germania, Spania, Canada, Capul Verde, Franța, Italia, Maroc, Coreea de Sud și Elveția.
Un copil se numără printre răniți, însă starea lui este stabilă. Cei mai grav afectați au fost transportați la spitale din Lisabona, iar autoritățile au confirmat că alte trei funiculare din oraș au fost suspendate temporar pentru verificări tehnice.
Tragedia a avut loc miercuri, în jurul orei 18:00, pe una dintre cele mai aglomerate rute turistice din Lisabona, între Piața Restauradores și Miradouro de São Pedro de Alcântara. Potrivit martorilor, unul dintre vagoane ar fi pierdut controlul într-o curbă, ar fi deraiat și s-ar fi izbit violent de o clădire, fiind complet distrus.
„Am auzit un zgomot asurzitor, ca o explozie, și apoi s-a făcut liniște totală. Era fum negru peste tot”, a declarat Helen Chow, turistă canadiană aflată în zonă.
Un alt martor, Bruno Pereira, a povestit pentru CNN Portugalia:
„Funicularul s-a prăbușit ca o cutie de carton. Oamenii țipau, alții alergau să-i ajute pe cei prinși sub fiare.”
Prim-ministrul Portugaliei, Luís Montenegro, a numit tragedia „una dintre cele mai mari catastrofe din istoria recentă a Lisabonei” și a promis o anchetă rapidă și transparentă pentru a afla cauzele.
Surse din sindicatul Fectrans susțin că angajații au reclamat în trecut probleme legate de tensiunea cablului funicularului, care ar fi putut afecta sistemul de frânare. Totuși, autoritățile spun că este prea devreme pentru a confirma ipoteza.
Elevador da Glória este unul dintre cele mai vechi funiculare din Lisabona, având 140 de ani vechime și transportând anual peste 3 milioane de turiști.
Foto: Getty