• PRO TV
  • Horoscop zilnic 13 septembrie 2025. Capricornii sunt preocupați de starea sănătății, Vărsătorii trebuie să fie deschiși la experiențe noi în planul sentimental

Horoscop zilnic 13 septembrie 2025. Capricornii sunt preocupați de starea sănătății, Vărsătorii trebuie să fie deschiși la experiențe noi în planul sentimental

Horoscop zilnic 13 septembrie 2025. Capricornii sunt preocupați de starea sănătății, Vărsătorii trebuie să fie deschiși la experiențe noi în planul sentimental

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 13 septembrie 2025.

Berbec

Astăzi este posibil să faci niște deplasări pe distanțe scurte, poate în afara orașului. De asemenea, ziua susține dialogurile, stimulează curiozitatea și este un moment excelent pentru a transmite idei, să rezolvi chestiuni domestice sau să faci schimb de informații utile. În altă ordine de idei, un aspect strâns, care se formează între Soare și Mercur din zodia Fecioară, pune accent pe organizare, analiză și atenția la detalii în planul muncii și sănătății. Este o zi potrivită să planifici și să corectezi ce nu funcționează.

Taur

Preocupările tale de astăzi sunt de natură financiară și sentimentală. Ești mai atent la modul în care gestionezi finanțele. Poți avea idei privind suplimentarea veniturilor, astfel încât să poți economisi o sumă de bani. Aspectul strâns, care se formează între Soare și Mercur din casa iubirii și aventurilor romantice, accentuează nevoia de a aduce claritate într-un context sentimental.

Gemeni

Luna îți traversează semnul zodiacal și simți un plus de energie și receptivitate. Simți nevoia să comunici, să clarifici anumite chestiuni care vizează relația de cuplu. Pe de altă parte, preocupările tale se îndreaptă spre familie și casă, iar aspectul strâns, format între Soare și Mercur, vine să te ajute să pui ordine în viața domestică, să rezolvi chestiuni birocratice sau legate de spațiul de locuit.

Rac

Ziua se remarcă printr-o combinație între introspecție și claritate mentală. Luna în Gemeni, în tranzit prin sectorul subconștientului și frământărilor interioare, scoate la suprafață gânduri, amintiri, care te răscolesc. Ai nevoie de un timp în care să stai retras, să procesezi anumite evenimente. Pe de altă parte, aspectul strâns, format între Soare și Mercur, îți oferă o minte analitică, capabilă să filtreze informațiile primite, să ai discuții lămuritoare.

Leu

Astăzi ești interesat de viața socială, să ieși cu prietenii, să interacționezi cu grupurile din care faci parte. Sunt favorizate schimburile de idei, dezbaterile și colaborările constructive. Aspectul strâns, format între Soare și Mercur din Fecioară, pune accent pe stabilitate financiară și pe conștientizarea resurselor proprii. Poți lua decizii inspirate legate de bani sau investiții.

Fecioară

Contextul astrologic de astăzi îți aduce un potențial ridicat de afirmare și vizibilitate, iar aspectul strâns, format între Soare și Mercur, guvernatorul tău, din casa personalității, îți oferă o exprimare autentică. Luna în Gemeni te susține, oferindu-ți șansa să te remarci în sfera profesională, prin comunicare, prezentări sau decizii. De asemenea, ai capacitatea de a găsi un echilibru între carieră și nevoile personale.

Balanță

Astăzi ești deschis către idei noi și iei în considerare perspective diferite ale vieții, pe care până acum nu le-ai luat în calcul. Pe de altă parte, aspectul strâns, care se formează între Soare și Mercur din Fecioară, favorizează introspecția și înțelegerea unor aspecte la care este necesar să lucrezi pentru a face față unui trecut care încă te influențează.

Scorpion

Astăzi sunt activate teme legate de resursele comune, intimitate și transformare profundă. Poți fi atras să explorezi secrete, să clarifici situații ascunse și să-ți eliberezi mintea de poveri mai vechi. Aspectul strâns, format între Soare și Mercur din Fecioară, pune accent pe comunicarea cu prietenii și grupurile pe care le frecventezi, care te pot ajuta să fac pași importanți în transformarea ta. De asemenea, este o zi bună să-ți exprimi ideile, mai ales că poți găsi sprijin.

Săgetător

Contextul astrologic de astăzi pune în centrul atenției parteneriatele și imaginea profesională. Luna în Gemeni aduce o energie dinamică, comunicativă în relațiile apropiate, favorizând dialogul sincer și flexibilitatea în negocieri. Este un moment potrivit pentru a clarifica neînțelegeri și pentru a întări niște legături prin comunicare deschisă. Aspectul strâns, format între Soare și Mercur, te încurajează să fii atent la detalii și ai oportunitatea să-ți exprimi viziunea într-un contex profesional.

Capricorn

Deși este o zi liberă, astăzi, ești preocupat de sarcinile de serviciu, dar și de starea de sănătate. Luna în Gemeni stimulează flexibilitatea și curiozitatea în activitățile zilnice, încurajându-te să găsești metode noi și eficiente pentru a-ți organiza sarcinile și îmbunătăți rutina. Aspectul strâns, format între Soare și Mercur, îți aduce claritate mentală și dorința de a învăța lucruri noi, să explorezi, planifici călătorii, să-ți lărgești orizonturile.

Vărsător

Luna în Gemeni, de astăzi, te sprijină să fii deschis la experiențe noi în planul sentimental. Este o zi favorabilă întâlnirilor romantice, dar și activităților care îți aduc bucurie și spontaneitate. Aspectul strâns, format între Soare și Mercur, accentuează nevoia de introspecție și comunicare sinceră în chestiuni legate de banii la comun sau proveniți din alte surse decât salariile.

Pești

Luna în tranzit prin Gemeni, astăzi, te ajută în comunicarea cu familia și-n rezolvarea unor chestiuni domestice. Este un moment bun să-ți eficientizezi sarcinile, astfel încât să ai timp și de relaxare. De asemenea, aspectul strâns, format între Soare și Mercur, aduce claritate mentală și deschidere în parteneriate. Poți negocia cu ușurință, să ajungi la unele înțelegeri în raport cu partenerul sau cei cu care lucrezi.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni