
O femeie, care avea montată cameră de supraveghere în fața apartamentului său, a văzut un cuplu de bătrâni care se tot plimbă obsesiv pe hol, iar când a aflat adevăratul motiv a avut un șoc. Gestul ei a devenit viral pe rețelele de socializare!
Mutată de doar câteva luni într-un apartament din Florida, Erica Richardson, în vârstă de 25 de ani, nu se aștepta ca o cameră de supraveghere montată în fața locuinței sale să-i dea o adevărată lecție de viață.
Pe înregistrări apărea un cuplu în vârstă, ambii trecuți de 70 de ani, care se tot plimbau pe coridoarele clădirii. Curioasă, tânăra i-a urmărit mai atent și a realizat, la un moment dat, că cei doi foloseau spațiul comun drept pistă de exerciții fizice.
„În Florida fie e foarte cald, fie plouă, iar trotuarele sunt pline de pericole. Holurile din clădire oferă aer condiționat și o suprafață sigură”, explică tânăra.
Impresionată de perseverența lor, Erica a decis să le facă plimbările pe holuri mai plăcute, astfel că a început să lase lângă ușa sa sticle cu apă, batoane energizante și mesaje de încurajare.
Gestul ei a fost apreciat nu doar de vecini, ci și de internauți. Povestea, postată pe TikTok, a adunat peste 3,5 milioane de vizualizări.
„Sally și Jack (nr. vecinii) sunt minunați. M-au primit cu brațele deschise când m-am mutat, iar acum pot și eu să le întorc gestul. Dragostea lor este contagioasă”, povestește tânăra.
@ericcaaa_ This has become the highlight of my day fr ???
♬ Green Onions - Booker T. and The M.G.'s
Chiar dacă și alți trecători, precum vecini, curieri sau livratori, se mai servesc din gustările pregătite, tânăra nu se supără.
„E prea frumos să nu împărtășești. Îmi umple sufletul să știu că un gest mic poate face o diferență atât de mare”, a mai spus ea.
Foto: TikTok