• PRO TV
  • Patru zodii cu începuturi în iubire, dar și despărțiri, la Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare, din 21 septembrie 2025. Cine sunt nativii vizați

Patru zodii cu începuturi în iubire, dar și despărțiri, la Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare, din 21 septembrie 2025. Cine sunt nativii vizați

Patru zodii cu începuturi în iubire, dar și despărțiri, la Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare, din 21 septembrie 2025. Cine sunt nativii vizați

Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare, din 21 septembrie, anunță noi începuturi. Fiind o Lună Nouă cu impact karmic, fenomenul astrologic le poate aduce anumitor zodii oportunități de începuturi în iubire, dar și vindecări, eliberări și reevaluări în planul afectiv.

De asemenea, Eclipsa Parțială de Soare, din 21 septembrie, aduce un suflu nou prin clarificare, purificare și reconfigurare în planul afectiv, prin a înțelege ce funcționează cu adevărat într-o relație și ce nu mai are viitor.
Eclipsa Parțială de Soare și Luna Nouă în Fecioară, din 21 septembrie, aduce luciditate și ne putem trezi față în față cu adevărul despre ceea ce simțim, oferim și ce așteptări avem în iubire. Iluziile se pot dizolva, iar relațiile care nu au avut baze solide, se destramă, pentru a face loc unei legături mature, asumate și sincere.
Unii nativi pot avea parte de încheieri, alții, însă, pot avea un nou început în planul afectiv, mai ancorat în realitate. Relațiile care rezistă testului lui Saturn, planeta profesor, vor avea potențial de dezvoltare și durată, cu condiția ca ambele părți implicate să depună efort.

Zodiile Taur, Balanță, Scorpion și Pești vor avea parte de evenimente cu impact în planul sentimental:

Taur/ Ascendent în Taur

Nativilor Taur, Luna Nouă și Eclipsa Parțială de Soare în Fecioară le activează zona iubirii, aventurilor romantice, flirtului și cuceririlor. Este un moment favorabil pentru a începe o poveste de iubire sau pentru a reaprinde flacăra într-o relație deja existentă, fiind determinați să relanseze viața de cuplu. Nu sunt excluse surprize și răsturnări de situație, iar dragostea poate veni de acolo de unde se așteaptă mai puțin.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare le dinamizează nativilor Balanță zona subconștientului, izolării, frământărilor interioare, trecutului și iubirilor ascunse. Fenomenul astrologic nu aduce evenimente spectaculoase în planul sentimental, ci mai degrabă iese la suprafață ce a fost lăsat nerezolvat. Relațiile toxice, secrete, platonice pot reveni în atenție pentru a fi înțelese, închise și vindecate, iar nativii Balanță au șansa să se desprindă de atașamente toxice sau idealuri care nu le mai servesc. Pentru a putea începe o etapă nouă, nativii au nevoie de o vindecare.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Pentru nativii Scorpion, Luna Nouă în Fecioară și Eclipsa Parțială de Soare activează zona prietenilor și vieții sociale, dar și planurile de viitor. Există șansa ca o prietenie să se transforme în poveste de dragoste. Pe de altă parte, fenomenul astrologic le oferă ocazia și curajul să-și exprime sentimentele față de cineva de care se simt atrași. Sentimentele pot veni neașteptat, dar să fie profund transformatoare.

Pești/Ascendent în Pești

Pentru nativii Pești, Eclipsa Parțială de Soare are loc în casa relațiilor și căsătoriei și poate anunța noi începuturi sau conștientizări profunde legate de ceea ce își doresc de la o relație. Nativii singuri pot întâlni o persoană cu care să înceapă o relație karmică, care vine cu o lecție importantă. Nativii deja aflați într-o relație sunt invitați să reevalueze dinamica de cuplu, să-și asume responsabilități și să renunțe la iluzii, fiind un moment de maturizare afectivă.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni