Regizorul brazilian Luiz Fernando Feres da Cunha Ferraz, realizatorul serialului documentar „Dosarul Chapecó: Jocul din spatele tragediei”, a murit într-un accident aviatic în noaptea de marți, 23 septembrie, în regiunea Pantanal din Brazilia.
Pe lângă Luiz Fernando (42 de ani), au murit pilotul, arhitectul chinez de renume internațional Kongjian Yu și un alt pasager, au declarat surse oficiale, transmite CNN Portugal.
Kongjian Yu a fost profesor la Universitatea din Peking și director al studioului Turenscape, unul dintre cele mai mari din lume în domeniul arhitecturii peisagistice. Arhitectul călătorise în Pantanal pentru a explora regiunea și a înregistra materiale documentare alături de cineaști brazilieni.
Yu a fost creatorul conceptului de „orașe-burete”, aplicat în peste o mie de proiecte în 250 de orașe, concepute pentru a absorbi volume mari de apă și a atenua efectele inundațiilor urbane.v De asemenea, a fost consultant pentru guvernul chinez și a conceput proiecte în peste 70 de orașe.
Cauzele accidentului sunt încă în curs de investigare.
Printre lucrările lui Luiz Fernando Feres da Cunha Ferraz, cea mai cunoscută este seria „Dosarul Chapecó: Jocul din spatele tragediei”, produsă în parteneriat cu Pacha Films pentru WBD/HBO și nominalizată la un premiu Emmy, despre accidentul aviatic în care au murit membrii echipei de fotbal Chapecoense în 2016.
Tragicul accident a avut loc în noiembrie 2016, când avionul în care se afla echipa Chapecoense s-a prăbușit la 17 kilometri de aeroportul José María Córdova, în apropiere de orașul Medellín, după ce a rămas fără combustibil.
Echipa se îndrepta spre Columbia pentru a juca împotriva lui Atlético Nacional în finala Copa Sudamericana din 2016.
Tragedia a curmat viața a 71 dintre cele 77 de persoane aflate la bordul avionului companiei aeriene boliviene Lamia. Trei jucători de fotbal, doi membri ai echipei și un jurnalist au supraviețuit.
În 2022, regizorul Luiz Fernando Feres da Cunha Ferraz a realizat un documentar despre acest accident, care a fost apreciat pentru modul în care a pus sub lupă eșecurile sistemului aviatic.
Ferraz a colaborat la filmul „Win or Win”, despre clubul arab Al-Nassr FC, și a regizat alte documentare precum „Miller & Fried: The Origins of the Country of Football”, o coproducție cu Globo Filmes; „Treasures of Tapajós”, filmat în pădurea amazoniană; „Concrete Landscape”, despre arhitectul Álvaro Siza; și „Something in Space”, axat pe artiști brazilieni contemporani, potrivit eltiempo.com.
CITEȘTE ȘI:
VEZI ȘI: