
Corneliu Onilă, încarcerat la Penitenciarul Bacău pentru abuz intim asupra unor elevi de la seminarul teologic, consideră că este neîndreptățit și cere cu disperare ajutorul avocaților pentru a-l scoate din închisoare. Ce i-au făcut ceilalți deținuți!
Potrivit Vremea Nouă, fostul episcop al Husilor, Corneliu Onilă, care se află în spatele gratiilor fiind acuzat de abuz fizic asupra unor elevi de la seminarul teologic, a ajuns la capătul puterilor. Bărbatul susține că este neîndreptățit și le cere avocaților să facă orice pentru a putea ieși din Penitenciar.
După ce au formulat o „contestație în anulare” în luna mai, care este încă în curs de judecare, apărătorii fostului episcop au mai făcut luni, pe 6 octombrie, o nouă cerere.
Apropiații acestuia, care încă îl mai vizitează în spatele gratiilor, au susținut, potrivit sursei amintite, că a ajuns să fie amenințat și jignit de către ceilalți deținuți.
„A spus cã îl amenințã și îl jignesc. Alții se poartã mai frumos, dar de jignit, e jignit. Mi s-a rupt sufletul de el, când l-am vãzut în ce hal este. Da, suntem câtiva care mai trecem pe la el. Participã la activități că sã obțonã zile pentru a scăpa mai repede. Umblă tot în haine negre și acolo. Sperã sã fie scos afarã, avocații îi dau speranțe.
El a socotit cã, dacă are 8 ani de închisoare de executat, pe bazã de bunã purtare și cu participarea la activitãti, dar și cu regula aceea a executãrii a douã treimi din pedeapsã, ar putea face cam 5 ani si 4 luni efectiv. Si ar scãpa, într-o idee optimistã, cam prin octombrie, noiembrie 2030. Dar a spus cã nici nu vrea sã se gândeascã la asa ceva. Dã tot ce are ca sã scape. Îl mai ajutã si unii care nu l-au abandonat”, a povestit unul dintre vizitatori, potrivit sursei citate.
Corneliu Onilă este condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol în formă continuată.
Foto: Facebook