Moartea lui Felix Baumgartner a îndurerat întreaga lume a sporturilor extreme și pe fanii Mihaelei Rădulescu. Celebrul austriac, cunoscut pentru saltul său spectaculos din stratosferă, și-a pierdut viața în timpul unui zbor cu parapanta motorizată, în Italia.
Gallery
Accidentul s-a petrecut pe 17 iulie 2025, în zona Porto Sant’Elpidio, Italia. În timpul zborului, Baumgartner, în vârstă de 56 de ani, a pierdut controlul parapantei și a căzut în piscina unui hotel. Impactul i-a fost fatal.
Sportivul devenise celebru la nivel mondial după saltul spectaculos din stratosferă, realizat pe 14 octombrie 2012, când s-a aruncat de la o altitudine record de aproape 39 de kilometri.
Procurorul Raffaele Iannella, citat de Bild, a explicat detaliile anchetei:
„A existat o pierdere rapidă de altitudine în timp ce începea o scufundare în spirală, iar Baumgartner nu a putut conduce parașuta pentru a ieși din spirală.”
Potrivit anchetatorilor, parașuta de rezervă s-a deschis cu câteva momente înainte de impact, iar sportivul a suferit leziuni grave, printre care și fracturi la nivelul coloanei vertebrale.
În timpul manevrei în spirală, Baumgartner nu a reușit să aplice tehnica necesară pentru a redobândi controlul parapantei, a mai precizat procurorul.
Rezultatele expertizei: „Parapanta era în stare perfectă”
După analizarea probelor, raportul tehnic a confirmat că parapanta lui Felix Baumgartner era în stare perfectă și nu avea niciun defect.
Documentul a fost transmis avocaților care reprezintă familia sportivului. Un expert venit special de la Roma a fost desemnat să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.
Investigația a arătat că Baumgartner a reușit să deschidă parașuta înainte de impact, semn că a rămas conștient până în ultimele momente.
Autopsia a exclus ipoteza unui infarct sau atac cerebral în timpul zborului.
Cercetările, încadrate la omor din culpă împotriva unor persoane necunoscute, urmează să se încheie în aproximativ 60 de zile. Imaginile înregistrate de camera video purtată de sportiv ar putea oferi detalii decisive despre modul în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI:
La începutul lunii, Mihaela Rădulescu a revenit în România, fără să anunțe public. A participat la un eveniment aviatic unde trebuia să fie prezent și Felix Baumgartner.
Vedeta a mărturisit că și-ar fi dorit ca Felix să poată zbura și în România, iar momentul de omagiu i-a adus o emoție aparte.
Sursă foto: Instagram