Ana Ularu, gazda showului Trădătorii, care va putea fi urmărit în curând la PRO TV și pe VOYO, i-a povestit Oanei Andoni despre experiența de a lucra alături de actori celebri de la Hollywood. Printre aceștia se numără Keanu Reeves și Tom Hanks.
Ana Ularu este unul dintre numele celebre ale cinematografiei românești, cu o carieră ce cuprinde peste 60 de producții de cinema și televiziune. De-a lungul anilor, a avut privilegiul de a lucra alături de regizori de Oscar și actori de renume mondial, precum Tom Hanks, Keanu Reeves sau Bradley Cooper.
În cel mai recent episod al emisiunii Cafea cu visuri, găzduită de prezentatoarea PRO TV Oana Andoni, Ana Ularu a povestit despre cariera sa și cum a reușit să ajungă acolo unde este astăzi. Într-o conversație sinceră cu Oana Andoni, actrița a rememorat momente cheie din drumul ei în actorie. De la visul din copilărie de a deveni actriță, până la debutul ei într-o producție franceză la vârsta de 9 ani, toți pașii au condus-o către platoul de filmare.
„De mică ai visat să fii actriță?” o întreabă Oana Andoni, iar Ana răspunde cu naturalețe: „Da, dintotdeauna. N-am avut nicio etapă intermediara.” De atunci, drumul său în actorie a fost unul continuu și ascendent, iar astăzi este un nume cunoscut la Hollywood.
Desigur, cariera ei a inclus momente speciale, precum întâlnirile cu staruri internaționale. Despre colaborarea cu Keanu Reeves, Ana spune: „Excelentă. Mai ales că noi ne-am înțeles foarte bine. Am avut o chimie foarte bună. E un om absolut minunat. Este pe cât de cald și modest, pe atât de generos și inteligent.”
Să lucreze cu Tom Hanks a fost o experiență deosebită pentru Ana Ularu. Ea îl consideră un adevărat gentleman, alături de Keanu Reeves: „Doi dintre cei mai drăguți, simpatici și valoroși colegi pe care i-am avut”. Unul dintre momentele cele mai intense din timpul filmărilor a fost ultima scenă din „Inferno”, care s-a filmat chiar în ziua de naștere a lui Tom Hanks. „Era o scenă în care trebuia să fim pe niște grinzi, la 10 metri înălțime, pe un pod aflat în reconstrucție, în studio. Chiar și cu cea mai bună echipă de cascadorii din spatele nostru – cei care lucrează pentru Misiune Imposibilă – tot aveai inima cât un purice”, mărturisește Ana. În ciuda emoțiilor, totul s-a desfășurat cu amuzament și relaxare. Dar momentul cu adevărat special a venit când Ana a fost invitată la ziua de naștere a lui Tom Hanks. „A fost o chestie extrem de plăcută în anul acela. Erau doar soția lui, fiica, câțiva membri din echipă și regizorul”. Acesta a fost doar unul dintre momentele care o fac pe Ana Ularu să se simtă recunoscătoare pentru colaborările avute alături de nume mari ale cinematografiei. „Sunt foarte recunoscătoare pentru tot, inclusiv pentru momentele în care m-am simțit nedreptățită, pentru momentele în care am greșit eu. Până la urmă am strâns o poveste în urma mea. Toată povestea asta a reușit să nu mă facă nici blazată, nici plictisită, nici furioasă”, mai spune actrița.
„Pe cât de minunat vi l-ați imagina, plus încă 50%...” a spus Ana Ularu despre Tom Hanks, potrivit procinema.protv.ro . Actrița a povestit cum au trecut împreună prin tot felul de peripeții și cum au avut emoții amândoi în timpul filmărilor. La ziua lui de naștere, Ana a venit cu un dar interesant: „I-am făcut cadou o mașină de scris din 1952, pentru că face colecție și i-a plăcut foarte mult”, a dezvăluit Ana.
Inferno este ultima ecranizare a seriei bazate pe romanele lui Dan Brown. Tom Hanks revine în rolul lui Robert Langdon, un expert în simbologie, aflat într-o cursă contra cronometru pentru a preveni o pandemie globală. Langdon trebuie să descifreze indicii ascunse în operele lui Dante, călătorind prin orașe istorice precum Florența și Veneția.
Ana Ularu joacă un rol negativ în acest film. Ea o interpretează pe Vayentha, o agentă sub acoperire care are misiunea de a-l urmări și elimina pe Langdon. „Rolul meu este al unui agent sub acoperire destul de periculos. A fost una dintre cele mai frumoase și prietenoase distribuții”, a spus Ana Ularu într-un interviu înainte de premieră.
CITEȘTE ȘI: