• PRO TV
  • Ora de iarnă 2025. Când dăm ceasurile cu o oră înapoi. Anul acesta, trecerea se va face mai devreme

Ora de iarnă 2025. Când dăm ceasurile cu o oră înapoi. Anul acesta, trecerea se va face mai devreme

Ora de iarnă 2025. Când dăm ceasurile cu o oră înapoi. Anul acesta, trecerea se va face mai devreme

Ora de iarnă 2025. În curând, ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, marcându-se, în acest fel, trecerea la ritmul de iarnă. Anul acesta, schimbarea va avea loc mai devreme, nu în ultima sâmbătă din lună, așa cum se întâmpla până acum.

Nu mai este mult și vom trece la ora de iarnă 2025, deși multe țări au renunțat la acest obicei. Practica are o istorie îndelungată, dar, în ultimii, a stârnit destul de multe controverse.

Când trecem la ora de iarnă în 2025

Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se va face mai devreme decât în anii trecuți. Concret, vom da ceasurile cu o oră înapoi în noaptea dintre sâmbătă și duminică- 25 spre 26 octombrie.

Ideea trecerii la ora de iarnă a fost propusă pentru prima dată de Benjamin Franklin, în secolul al XVIII-lea, în 1784, dar a fost pusă în aplicare mult mai târziu.

Citește și:

​Schimbarea orei a fost introdusă pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, în 1916, în Germania și Marea Britanie, cu scopul de a economisi energia electrică prin reducerea iluminatului artificial seara. Această măsură a fost adoptată ulterior și de alte state, devenind un standard în multe regiuni ale lumii.

Principalul motiv pentru introducerea orei de vară este economisirea energiei și folosirea mai eficientă a luminii naturale. Prin schimbarea orei, oamenii beneficiază de mai multă lumină naturală seara, ceea ce reduce consumul de electricitate necesar iluminatului. În plus, acest sistem a fost considerat benefic pentru sănătate și pentru diverse activități în aer liber.

Citește și:

​În ultimii ani, mai multe țări au decis să renunțe la această practică, invocând diverse argumente legate de efectele negative asupra sănătății, precum tulburările de somn și costurile administrative.

Printre țările care au renunțat la schimbarea orei se numără Rusia, care a renunțat definitiv la ora de vară în 2014, alegând să rămână permanent pe ora standard. De asemenea, țări precum Japonia, China și majoritatea țărilor din Africa nu aplică această schimbare. Uniunea Europeană a discutat intens posibilitatea eliminării schimbării orei, iar unele state membre au anunțat că vor renunța la această practică în viitorul apropiat, dar încă nu există o decizie unitară valabilă pentru toate țările membre.

Sursa foto: Shutterstock

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni