• PRO TV
  • A ales să-și pună în valoare picioarele suple într-o fustă mini, însă fanii cred că și-a concediat stilistul. Câștigătoarea de Oscar trebuie să suporte critici legate de ținutele sale adolescentine

A ales să-și pună în valoare picioarele suple într-o fustă mini, însă fanii cred că și-a concediat stilistul. Câștigătoarea de Oscar trebuie să suporte critici legate de ținutele sale adolescentine

A ales să-și pună în valoare picioarele suple într-o fustă mini, însă fanii cred că și-a concediat stilistul. Câștigătoarea de Oscar trebuie să suporte critici legate de ținutele sale adolescentine

Natalie Portman a fost recent criticată pentru ținuta casual cu care s-a afișat la premiera unui film la Paris. Actrița, celebră pentru rolul din Jackie (2017), a purtat o fustă mini și un pulover cu panglici în jurul gâtului, stârnind păreri împărțite. Mulți comentatori au sugerat că vedeta nu ar mai fi apelat la sfaturile unui stilist.

La premiera filmului de animație Arco

Natalie Portman și-a etalat picioarele lungi la premiera viitorului ei film, Arco, duminică, la Paris. Actrița, în vârstă de 44 de ani, a afișat un look natural, purtând o fustă mini din denim și un pulover gri, cu panglici voluminoase și spatele gol. Natalie a ales o pereche de balerini negri Mary Jane.

​Natalie, producătoarea filmului, i-a dat voce personajului Gebeka în versiunea dublată în engleză, în care mai participă vocile lui Will Ferrell, America Ferrera, Flea, Mark Ruffalo și Andy Samberg. Povestea filmului de animație științifico-fantastic se învârte în jurul unui băiat pe nume Arco care călătorește prin timp folosind curcubee, dar se blochează în epoca greșită. Scenariul a fost scris de Ugo Bienvenu și Félix de Givry.

Natalie Portman, mai încrezătoare după divorț

actrita de oscar
Instagram

​Apariția ei la premieră vine după ce Natalie a fost recent văzută bucurându-se de o plimbare romantică cu iubitul ei Tanguy Destable, scrie dailymail.co.uk.

Câștigătoarea premiului Oscar (pentru Black Swan în 2011) a făcut publică relația cu producătorul muzical francez, în vârstă de 44 de ani, în martie, după ce aceasta a finalizat divorțul de Benjamin Millepied anul trecut, după 11 ani de căsnicie. Tanguy, cunoscut profesional sub numele de Tepr, a colaborat cu o serie de vedete franceze, inclusiv DJ-ul David Guetta și cântăreața și compozitoarea Mylène Farmer.

Despărțirea dintre Natalie și Benjamin a avut loc după ce coregraful ar fi înșelat-o pe vedeta din Closer (2005) cu o femeie cu 21 de ani mai tânără decât el, potrivit usmagazine.com. O sursă le-ar fi spus jurnaliștilor: „Natalie nu este surprinsă că Benjamin a mers mai departe din cauza modului în care s-a terminat relația lor. Ea credea că el va merge mai departe destul de repede.” Sursa a adăugat că actrița „speră că Benjamin este fericit” și că „viața lui amoroasă nu are nicio legătură cu Natalie”.„Este super fericită în viața ei acum și a pus pe primul loc familia și prietenii”, a spus sursa.

Gallery

Ce cred fanii despre stilul vestimentar al actriței

Fanii lui Natalie Portman au început să observe o legătură între stilul său personal și cel al personajului pe care îl interpretează în cel mai nou film al său, Good Sex, aflat în producție. În acest film, actrița o joacă pe Ally, o terapeută de cuplu de 40 de ani, care, după o serie de relații eșuate, se întoarce pe scena întâlnirilor în New York. Alegerea ținutelor pentru personaj, fuste scurte, pulovere care lasă la vedere abdomenul și pantaloni scurți, reflectă un stil mai tineresc și mai îndrăzneț, ce pare să fi influențat și aparițiile sale recente în viața reală. (vezi galeria foto)

natalie portman pe platoul de filmare
Instagram

Foto: Natalie Portman în rolul lui Ally, pe platoul de filmare la New York

Unii comentatori cred că, fie și-a concediat stilistul, fie își alege singură ținutele pe care le poartă la diverse evenimente. Fanii sugerează că Natalie o copiază pe Ally sau că vrea să transmită un mesaj: că a început o nouă etapă în viața ei personală și profesională. Cu un casting impresionant, inclusiv Mark Ruffalo, Meg Ryan și Rashida Jones, comedia romantică regizată de Lena Dunham promite să spună o poveste extrem de interesantă despre o femeie care este prinsă într-un triunghi amoros. 

CITEȘTE ȘI: 

VEZI ȘI:

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni