
După o pauză de doi ani, România va participa, din nou, la Eurovision.
România revine în competiția muzicală Eurovision Song Contest, după o pauză de doi ani, anunță Paginademedia.ro. Decizia oficială ar fi fost luată astăzi de Consiliul de Administrație al TVR, care a votat participarea țării noastre la ediția din 2026 a celebrului concurs european.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, TVR a decis să revină în competiție după ce, în ultimii doi ani, a stat pe margine din motive financiare.
De-a lungul timpului, România a avut momente remarcabile pe scena Eurovisionului. Cea mai bună clasare a fost locul al treilea, obținut de două ori: în 2005, de Luminița Anghel și Sistem la Kiev, și în 2010, de Paula Seling și Ovi, la Oslo.
În 2006, Mihai Trăistariu a adus țării noastre un onorabil loc patru, cu piesa „Tornerò”, devenită un adevărat hit internațional.
În ultimii ani însă, rezultatele au fost mai modeste. La ultima participare, în 2023, reprezentantul României, Theodor Andrei, nu a reușit să treacă de semifinală, obținând zero puncte, cel mai slab scor din istoria participării țării noastre.
Gallery
Președintele TVR, Dan Cristian Turturică, declara recent că instituția își propune „resetarea relației cu producătorii” și o abordare mai eficientă în gestionarea resurselor:
„Vom reveni la Eurovision atunci când relația cu organizatorii va fi una corectă și echilibrată. În prezent, companiile implicate câștigă mai mult decât televiziunile participante”, spunea Turturică într-un interviu acordat Paginademedia.ro.
foto: facebook