Kate Middleton și Prințul William au dat în judecată o revistă franceză, după ce aceasta a publicat mai multe fotografii cu cei trei copii ai lor, în timpul unei vacanțe private de familie în Alpii Elvețieni, în luna aprilie a acestui an. Viitorul rege al Marii Britanii și soția lui au câștigat procesul.
Gallery
Kate Middleton și Prințul William au obținut o victorie importantă în instanță după ce au dat în judecată publicația franceză Paris Match, care a publicat fotografii cu ei și cu cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, făcute în timpul unei vacanțe.
Conform presei din străinătate, instanța franceză le-a dat câștig de cauză Prințului William și lui Kate Middleton, care au declarat că articolul și fotografiile care au fost publicate reprezintă o „încălcare gravă a intimității”.
Un purtător de cuvânt al familiei regale a declarat că imaginile și detaliile vacanței au fost obținute și difuzate fără acordul celor doi prinți, subliniind că aceștia vor continua să facă tot posibilul pentru ca cei trei copii să crească „fără presiuni și fără intervenții nedorite din partea presei”.
Publicația franceză a fost obligată să facă măsura cunoscută publicului, să plătească 10.000 de euro per număr, iar Paris Match va achita celor doi prinți contravaloarea cheltuielilor de judecată din Franța.
„Altețele Lor Regale au avut câștig de cauză în procesul intentat în Franța împotriva deținătorului revistei Paris Match, care a publicat un articol și fotografii realizate cu teleobiectivul în timpul unei vacanțe private în Alpi, în aprilie”, au declarat reprezentanții Prințului William și ai lui Kate Middleton, într-o declarație pentru MSNBC
Aceasta nu este prima dată când Kate și William iau măsuri pentru a-și proteja viața privată. În anul 2024, în timpul luptei lui Kate Middleton cu cancerul, Prințesa de Wales a vorbit deschis despre presiunea publică intensă din perioada de dinaintea dezvăluirii diagnosticului.
Într-o declarație pe care a dat-o în martie 2024, aceasta a spus: „Eu și William am încercat să gestionăm totul în mod privat, pentru binele copiilor noștri. Sperăm că publicul va înțelege că avem nevoie de timp, liniște și intimitate cât timp urmez tratamentul.”
Sursa foto: Getty Images