Horia Moculescu, legendarul compozitor și interpret român, a murit miercuri dimineață, 12 octombrie, la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o carieră de peste șase decenii și o amintire de neșters în muzica românească. Compozitorul fusese internat la Institutul Matei Balș în stare gravă, fiind intubat în ultimele zile, din cauza unor probleme severe la plămâni.
Gallery
Chiar și la vârsta înaintată, Horia Moculescu și-a continuat activitatea artistică. În acest an, el a fost președinte al juriului la Festivalul de la Mamaia, demonstrând că pasiunea pentru muzică nu cunoaște limite.
„Horia este un nume de legendă, un adevărat fenomen! A debutat pe scena festivalului de la Mamaia acum exact 6 decenii, în 1965. (…) În acest răstimp a primit distincții de interpretare, a apărut pe scenă cu propria lui orchestră cu care în sezonul estival făcea furori la terasele din Mamaia, a cucerit zeci de premii, între care multe trofee, a lansat șlagăre nemuritoare, a interpretat, cu vocea-i inconfundabilă. (…) Este el însuși o istorie a festivalului de la Mamaia, unde a cunoscut atâtea bucurii și confirmări ale talentului său de excepție, dar și dezamăgiri, cum a fost respingerea de către selecționeri, de 2 ori(!), a marelui său șlagăr „De-ai fi tu salcie…”. (…)”
În ciuda unei cariere remarcabile, plină de succese și distincții, pensia lui Horia Moculescu rămânea surprinzător de modestă.
Acum câțiva ani, compozitorul dezvăluia cu ironie că primește „o pensie nesimțită”, de aproximativ 2.000 de lei.
„Poștașul meu mi-a adus astăzi pensia și mi-a spus că se jenează să mi-o dea. În jurul meu, pe acolo unde stau eu, nu sunt decât pensii de 7, 8, 10.000, 15.000, 20, 30, 35.000. Și ăla cu 35.000 spunea că vrea să facă o plângere să i se recalculeze pensia. Eu, care am o pensie nesimțită, sunt bucuros că statul s-a îndreptat asupra mea și mi-a luat 300 de lei din pensie.”
În ciuda pensiei, Horia Moculescu nu și-a oprit activitatea. Celebrul compozitor a reușit să suplimenteze veniturile prin implicarea în proiecte artistice și prin prezența sa activă în evenimente muzicale.
CITEȘTE ȘI:
Sursă foto: Facebook