
Dacă până acum numele lui Albert Windsor nu spunea prea multe decât celor care urmăresc cu lupa arborele genealogic al familiei regale britanice, lucrurile s-au schimbat peste noapte. La doar 18 ani, acesta a fost numit „cel mai râvnit tânăr britanic” în celebra listă Tatler Little Black Book, ghidul neoficial al celor mai dorite figuri din înalta societate. Și nu e deloc întâmplător.
Albert este nepotul ducelui de Kent, văr cu Regele Charles și, dacă pășești câteva generații înapoi, descoperi că e stră-strănepotul regelui George al V-lea. Dar poate cel mai interesant detaliu este acesta: Albert este primul bebeluș din familia regală botezat în religia catolică după anul… 1688.
Crescut în Roma, împreună cu frații lui mai mici, Leopold și Louis, Albert a fost ferit de lumina reflectoarelor în cei mai importanți ani ai copilăriei. Dacă ar fi rămas anglican, ar fi fost pe undeva în jurul locului 37 în linia de succesiune la tron. Dar convertirea tatălui său la catolicism l-a scos din calcul – și, poate ironic, tocmai acest lucru l-a făcut mult mai interesant.
A fost mai mult o umbră în pozele de familie – o poză pe balcon, o apariție ocazională la vreo ceremonie. Și totuși, anul acesta l-a scos direct în lumina reflectoarelor.
În septembrie, la funeraliile bunicii sale, regretata Katharine, Ducesă de Kent, Albert a apărut brusc în prim-plan. Pentru prima dată, a fost surprins în compania Regelui Charles, a lui William și a lui Kate, iar presa a remarcat imediat naturalețea cu care tânărul a interacționat cu seniorii familiei.
A fost, în felul lui, debutul oficial al lui Albert pe scena regală.
Tatler anunță acum că Albert va participa la Le Bal de la Paris, celebrul bal al debutantelor și al moștenitorilor, unde tinerii mondeni își fac marile intrări în societate. Iar ziarele de profil îl proclamă deja „marea atracție a sezonului” și „cel mai dorit tânăr al Marii Britanii”.
Și cum să nu fie?
E politicos, discret, educat în spirit regal, dar fără presiunea unui viitor pe tron. Un mix rar, aparent ideal pentru orice tânără din cercurile aristocratice.
Gallery
În timp ce tabloidele îl numesc „Gen Z heartthrob”, iar societatea londoneză îl proclamă „atracția sezonului”, Albert pare mai degrabă genul de tânăr care vrea să studieze liniștit, probabil la Oxford, unde ar putea urma teologia – exact ca tatăl său.
Asta nu înseamnă însă că viața lui nu va atrage atenția. Mișcă deja în cercuri înalte, este invitat la cele mai prestigioase evenimente, iar comparațiile cu prințul William in tinerețe sunt inevitabile.