Iulia Vântur a fost mereu discretă cu viața amoroasă, însă un lucru e cert: frumoasa româncă ocupă un loc cu adevărat special în inima familiei lui Salman Khan. Drept dovadă stau cele mai recente imagini pe care fosta prezentatoare le-a postat pe rețelele de socializare și mesajul pe care i l-a dedicat celui pe care îl numește „persoana mea favorită”.
Gallery
Și nu, nu este vorba despre Salman Khan, ci despre tatăl acestuia care tocmai a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani.
Frumoasa româncă a postat mai multe imagini alături de Salim Khan, scenaristul indian care este extrem de respectat la Bollywood.
Legătura ei cu tatăl actorului este una extrem de apropiată, iar Iulia îl numește pe tatăl lui Salman Khan „persoana mea favorită”.
„La mulți ani persoanei mele favorite Salim Khan: tată, profesor, prieten, sursă de inspirație, motivație, credincios, stâlp de susținere, binecuvântare în viața mea. Îți sunt mai mult decât recunoscătoare. Fie ca inima ta să fie mereu plină de iubire, fericire și compasiune, fie ca tu să continui să inspiri și să binecuvântezi și mai mulți oameni cu înțelepciunea și puterea ta. Te iubesc”, a scris Iulia pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Într-una din imaginile care au adunat zeci de mii de like-uri, Iulia apare îmbrățișându-l pe Salim. Într-o altă fotografie, Iulia apare alături de mama ei și părinții lui Salman Khan. (Mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai sus)
„O fotografie care surprinde respectul și admirația față de o viață plină de experiență și realizări. Un moment de prețuit!”
„La mulți ani cu sănătate”
„Sunt adorabile aceste fotografii”
„Un om uimitor”, i-au scris câțiva dintre urmăritori.
După momentul sublim de la Vatican și câteva zile petrecute în sânul familiei din România, Iulia s-a întors în India. Fosta prezentatoare TV a participat la nunta fastuoasă a fiicei miliardarilor americani de origine indiană, Padmaja și Rama Raju Mantena.
Iulia a arătat divin într-o rochie strălucitoare și a postat mai multe imagini pe contul de socializare de la nunta din Udaipur, unde mirii și invitații au avut parte de un recital susținut de Jennifer Lopez.
Fotografii: Instagram
CITEȘTE ȘI: