Stefanie Pieper, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din domeniul beauty, a fost dată dispărută după ce nu s-a prezentat la o ședință foto. Polițiștii i-au găsit telefonul, iar ultimele mesaje pe care tânăra le-a transmis sunt înfiorătoare.
Stefanie Pieper este tânăra în vârstă de 32 de ani care a devenit cunoscută pe TikTok și Instagram datorită sfaturilor de frumusețe pe care le oferea urmăritoarelor sale. Aceasta își construise o adevărată carieră în mediul online și, constant, posta imagini inedite, realizate în ședințele foto profesionale.
Luni, 25 noiembrie 2025, Stefanie nu s-a prezentat la o ședință foto, fapt care l-a îngrijorat pe fotograf. Acesta s-a dus la locuința ei din Graz, Austria, însă acasă se afla doar iubitul tinerei, Peter, în vârstă de 31 de ani. Pentru că explicațiile acestuia nu au fost clare, fotograful a alertat autoritățile cu privire la dispariția influenceriței, anunță Daily Mail.
„Este un ciudat pe scară”, i-a scris Stefanie unei prietene, înainte ca femeia să dispară.
Potrivit informațiilor transmise de presa internațională, tânăra ar fi fost văzută ultima data pe data de 24 noiembrie. Aceasta, abia întoarsă dintr-un club, ar fi ieșit afară pentru a-și scoate la plimbare câinele, iar de atunci nu s-a mai întors acasă.
Ulterior, iubitul ei a fost prins în timp ce încerca să părăsească țara.
„Fiica mea este dispărută de duminică dimineață. Orice informație utilă va fi recompensată financiar. Vă rog să mă ajutați să o găsesc pe fiica mea.”, a trasnmis mama acesteia.
foto: instagram